PDF - Limba Romana

Coşeriana 19plar şi nu se poate prevedea „din principiu” o valoare de prag, dincolo decare un text „trece”, ca să spunem aşa, într-o altă specie. În spiritul viziuniiintegraliste, problema ar trebui formulată în alţi termeni: pentru fiecare textindividual se poate recunoaşte inovaţia faţă de alte texte cu care se aflăîntr-un raport evocativ special, inclusiv inovaţia faţă de textele ridicate, întradiţie, la rangul de model „exemplar” al respectivei specii.O astfel de reformulare s-ar afla în consonanţă şi cu faptul că atitudineaelocuţională pe care o exprimă „principiul încrederii” (das Prinzip desVertrauens) 12 implică o răsturnare de perspectivă în problema indiciilor textualepe baza cărora se exercită ceea ce am putea numi încrederea tipologicăîn procesul de interpretare a textelor. Examinând chestiunea „dificil㔺i „nerezolvată” a „indiciilor” (Anzeichen) pe baza cărora se recunoaşte incongruenţasuspendată, Coseriu atrage atenţia în mod pregnant: „Poate călucrurile stau chiar invers: Pe baza principiului încrederii noi presupunemdintru început că incongruenţa este produsă intenţionat, şi am avea nevoietocmai de indicii că ea nu ar fi intenţionată” (1988, 126; subl. n. – E.T.).Problema indiciilor textuale ale tipologicului – problemă în egală măsură„nerezolvată” – se pune, de fapt, în termeni similari: interpretareatipologică nu procedează prin acumulare aditivă de „indicii”, i.e. tipare,ocurenţe, structuri actualizate ca atare în produsul textual, ci ca o (re)cunoaştereintuitivă globală, pe baza căreia tindem să observăm mai degrabătipologicul în registru „negativ”, adică diferenţele, inovaţia faţă de alte texteaparţinând aceleiaşi tradiţii.Tezele formulate mai sus echivalează cu trasarea unor limite raţionaleîn cercetarea speciilor textuale, iar asumarea lor în demersul de orientareintegralistă reflectă principiul metodologic coserian de a evita să căutăm„ceva ce nu se va putea găsi niciodată” (Coseriu, 1981, 113).3.2. Fără îndoială, această înţelegere a speciilor textuale ne va feri şide capcana inventarelor „uzuale” de specii literare şi non-literare. Nu esteinutil să accentuăm că orice procedeu sau mijloc de realizare a unei funcţiitextuale, orice unitate sau macrostructură textuală, orice strategie de constituirea sensului poate reprezenta punctul de plecare pentru o tradiţie de texte.Orice text este potenţial generator al unei tradiţii (specii) textuale.Să exemplificăm. Succesiunea de momente narative în Through theLooking-Glass (Alice în Ţara Oglinzii) de Lewis Carroll urmează schemaunei partide de şah „correctly worked out so far as the moves are concerned”13 , partidă câştigată de pion = Alice în 11 mutări. Personajele sunt construiteîn aşa fel încât să corespundă pieselor de şah, iar calitatea fiecăruieveniment narativ – în aşa fel încât să corespundă unei mutări. Prin urmare,dincolo de o anumită largheţe în alternanţa culorilor, textul tinde spre odesfăşurare „ce respectă strict regulile jocului” („strictly in accordance withthe laws of the game”, Looking-Glass, 161).Nu există nici un impediment de principiu pentru ca Through the Looking-Glasssă se constituie în model narativ-compoziţional pentru texteulterioare, generând astfel o tradiţie de texte (o specie textuală) definitădin punct de vedere constituţional în primul rând prin reguli formale: textulpartidă-de-şah.