PDF - Limba Romana

Critică, eseu 117(4) Cineva a înveninat fântânile omului.Fără să ştiu mi-am muiat şi eu mâinileîn apele lor. Şi-acum strig:O, nu mai sunt vrednicsă trăiesc printre pomi şi printre pietre.Lucruri mici,lucruri mari,lucruri sălbatice – omorâţi-mi inima!(Din cer a venit un cântec de lebădă).Dincolo de acest ultim strigăt – de lebădă, tot ce mai poate fi „strigare”ţine doar de starea apocaliptică. Ţipătul repetat (tot strigă / Tot strigă), al„cocoşilor apocaliptici”, se aude în noapte, purtând veşti cernite, care parele însele nişte păsări misterioase venite din alte zări. Într-un asemeneacontext, de sfârşit de lume, însuşi Isus sângerează, prin cele şapte cuvinteînscrise pe cruce, aşteptând pe malul mării, cu tămâie în păr. Este depresupus că şi marea are culoare „neagră”, pentru că, deloc întâmplător,poetul raportează imaginea apocaliptică ce are drept fond sonor strigătulfinal la „satele româneşti” (cf. Peisaj transcendent).2.2. Pe o treaptă mai jos, şi categoric diferită calitativ, în inventarul sonoral poeziei blagiene, se află cântecul. Ca formă decantată de exprimarea „semnelor”, mai ales a celor „de plecare”, se pare că acesta reprezintă oformă de existenţă, în esenţa ei.(7) Porumbii prooroci îşi scaldăaripi înnegrite de funingineîn ploile de sus.Eu cânt –semne, semne de plecare sunt.(Semne).Ca expresie a existenţei în sine, cântecul caracterizează, din nou,divinitatea – ca izvor al acesteia, universul – ca stare a acesteia şi umanitatea– ca aspect al perisabilităţii acesteia. Să ne reamintim că în poemulPasărea sfântă „cântecul de aur” era una dintre definiţiile din suita deimagini prin care se încerca identificarea ideii de absolut, de divinitate (cf.supra, nota 2). Apoi ideea universului-cântec apare în versurile prin carepoetul îşi defineşte, într-o falsă autobiografie, credinţa în misterele existenţeisemnificate prin cânt.(8) Unde şi când m-am ivit în lumină, nu ştiu,din umbră mă ispitesc singur să credcă lumea e o cântare.(Biografie).Conform acestei convingeri, toate elementele universului suntreprezentate prin cânt, care vine dintru începuturi şi se repetă, în totce are viaţa, cu fiecare ciclu vegetal, în scurgerea ritmică a timpului,marcat de semne calendaristice. Iată, de pildă, natura la ceas de toamnă,cu verdele pădurii pândit de otrăvurile aduse de adierile anotimpului,cu brânduşe de septembrie, cu goruni „în amurg”, totul sugerândapusul vieţii omeneşti, vârsta pragului de dinaintea definitivei treceri.