PDF - Limba Romana

Gramatică 85sionarii veniţi din lumea greceascăsă propovăduiască noua credinţă.Textele evanghelice erau scrise înlimba greacă, iar comunităţile deascultători erau vorbitori de limbălatină, oameni simpli, necunoscătoriai culturii greceşti. Transpunândoriginalele în latină, propovăduitoriicreştini nu reuşeau să găseascăechivalentul latin potrivit şi astfelerau nevoiţi să menţină termenulgrecesc. Folosind indicele ediţieiP. de Labriolle (Paris, 1907) oferimspre exemplificare o serie de termeniexistenţi în unul din cele maivechi texte creştine, aparţinând luiTertulian, care au supravieţuit – prinfilieră latină – în limbile romanice:anathema, angelus, antichristus,apocalypsis, apostata, apostolicus,apostolus, authenticus, blasphematio,blasphemia, catechumenus,cathedra, catholicus, charisma,charsis, christianismus, christianus,daemon, diabolus, diaconus, episcopus(cu dativul latin episcopatus),ethnicus, euangelium, euangelizare(cu derivatul evangelizator), eucharistia,exorcismus, haeresis, haereticus,idolatria, idolum, laicus, magia,martyr, martyrium, mysterium,paracletus, paradisus, patriarchus,presbyter, propheta, prophetia,pseudoapostolus, pseudopropheta,schisma, stemma, synagoga.Elenismele latineşti din provinciiledunărene au străbătut secolelepână astăzi, în straturi succesive.Vocabularul creştin, grecesc(ebraic, prin etimon), dar cu formălatină s-a răspândit în limba românăpână la sfârşitul veacului al VI-lea.Angelus a intrat în uz după veaculal III-lea; limba română l-a moştenitdin latină, situaţie comparabilă cuaceea a verbului baptizare. Multecuvinte formează dublete etimologice.Eclesia şi ecclesia redă aceeaşiformă lexicală sub aspectuletimonului grecesc, intrat în latinăalături de basilica, mai întâi pe caleorală, apoi prin filieră cărturărească,fapt reflectat în cele două aspectediferite. Basilica şi ecclesia au circulato vreme cu aceeaşi valoaresemantică pe întreg teritoriul ImperiuluiRoman, dar, treptat, termenulbasilica a fost marginalizat. Aceastaîn pofida faptului că avea o vechimefoarte mare, datând din perioadacând templele evreieşti imitau formaarhitectonică a bazilicilor laiceromane, anterioară lui Constantincel Mare 8 . Termenul basilica a supravieţuitîn dialectele retoromane,în dalmată şi în română, fapt pecare P. Aebischer îl punea în 1963pe seama izolării timpurii a acestorregiuni faţă de influenţa directă acomunităţii ecleziastice de la Roma.Forma ecclesia s-a extins în toatecelelalte limbi romanice: fr. eglise,it. chiesa etc. Aşa cum s-a putut observaşi în acest exemplu, terminologiareligioasă românească diferăde vocabularul creştin al limbilorromanice occidentale. Iată ce scriaP. Panaitescu: „…românii spun sărbătoare,pe când limbile romaniceapusene derivă pentru aceastănoţiune cuvinte din faste. NumeleCrăciunului la apuseni derivă dindies natalis, ziua naşterii. De asemenearomânii zic rugăciune (romaniciiapuseni priere, preghiera),noi zicem credinţă, apusenii – foi. Înlimba noastră lipsesc unele cuvinteîn terminologia creştină, comunetuturor romanicilor din apus, în primulrând religie (în româneşte lege,poate o etimologie populară datorităapropierii între lege şi religie)” 9 .