PDF - Limba Romana

318Rămâi sănătoasă etc.). În toateaceste lucrări se remarcă talentulcompozitorului de a integra melosulpopular de tip major-minor înambianţa armonic-tonală cea maiadecvată.Privind lucrurile din aceastăperspectivă, muzicologul MirceaGherman identifică un exemplusugestiv pentru soluţiile inspiratepe care compozitorul le găseşte îngândirea armonică, pentru a integratonal melodii modale. „În Hop,ţurcă-furcă, melodie frigică, formatădin două secţiuni – a doua secţiunecu treapta a treia urcată, ceeace îi sporeşte caracterul oriental,trădează intense căutări pentru unacompaniament cât mai adecvat.Rezultatul este un acompaniamentîn la minor armonic, dar care, mergândmereu pe dominantă, capătăculoarea unui Mi major cu trepteledoi, şase şi şapte coborâte [...] Finalul– semnificativ – se termină totpe dominantă, adică pe mi ” 4 .În sfera elementelor modalese înscriu şi momentele cadenţialece pot fi interpretate modal, cum arfi cadenţa finală a liedului Biată inimă’nşelatăsau cadenţa dorică dindebutul Cântecului păstorului.Originalitatea şi specificulgândirii armonice a compozitoruluise manifestă şi în prima strofă dinHotărâre. Sub nota discantului pianuluiapar diferite tipuri de evoluţiearmonică. Procedeul este cunoscutîn nomenclatorul muzicologiei modernesub denumirea de „tehnicăa isonului”.În cântecele lui Dima universullimba Românăarmonic se subordonează planuluitonal, conceput în strânsă legăturăcu articulaţiile formei, după cumsubliniază şi Ana Voileanu-Nicoarăîn studiile sale 5 . Fiecare tonalitateeste purtătoarea unei anumite încărcăturiexpresive. Astfel, pot fiidentificate raporturi tonale extremde interesante ce se stabilesc întrestrofele liedurilor, prevalând relaţiade terţă, aşa cum este în liedul Stelele:strofa I Do major – strofa II laminor – strofa III Do major.O altă caracteristică a gândiriiarmonice a lui Dima este instabilitateatonală continuă, corelată cudiferite niveluri de cromatizare adiscursului armonic. Incertitudineatonală se obţine fie prin inflexiunimodulatorii succesive, fie prin dominantizareaacută a funcţiunilor,alături de preferinţa compozitoruluipentru culoarea tonalităţilor cumulte alteraţii la armură. Fluctuaţiatonală este intensificată şi prinmodulaţiile realizate, de obicei, întonalităţi foarte îndepărtate.În ceea ce priveşte scriituracromatică, aceasta include „juxtapuneride acorduri atât prin inversiunemodală, cât şi prin relaţii deterţă, acorduri alterate, cu preferinţăpentru acordurile ce conţin sensibila,artificială pentru terţa toniciimajore, adesea combinate cu majorularmonic şi modulaţia cromaticăcontinuă, expresie a romantismuluitârziu” 6 . Printre cele mai frecventeacorduri pot fi enumerate: treaptaa IV-a cu terţa coborâtă (Dorinţa,De ce nu-mi vii?), succesiunile deacorduri de septimă, nonă, decimă,