PDF - Limba Romana

Sacrul şi profanul 315Heliotrop – calcedonie de culoare verde-întunecată, cu pete roşii sau galbene,fără luciu. Se decolorează la razele solare. Este folosit ca piatră decorativă,apreciată mai ales pentru petele roşii. Dante menţiona heliotropul ca remediucontra intoxicaţiilor.Hiacint – varietate a zirconiului, de culoare rubinie sau roză, cunoscut înEuropa sub denumirea de hiacint; provine de la grecescul hiacinthos – floare albastră.În prezent, denumirea este ieşită din uz. Conform mitului grecesc, Hiacint(fiul regelui spartan) murise în luptă cu zeul Apolo, picăturile de sânge transformându-i-seîn pietre preţioase.Hiton, efod, hoşen, meil – haine preoţeşti, purtate la servicii divine.Inch – un inch este egal cu 2,5 cm., se foloseşte pentru evaluarea pietrelorscumpe.Iaspis – jasp, denumire veche, neutilizată.Jadeit – culorile: albă, toate nuanţele verdelui, negru, roz, brun, galben,violet, albastru. Popoarele civilizaţiilor americane (maya, olmecii, aztecii), consideraujadul mai scump decât alte pietre preţioase. Jadul era prelucrat şi în Indiaşi în China veche.Jasp – varietate opacă a cuarţului. Termenul derivă din limba greacă iaspis– pestriţ. Era folosit pentru confecţionarea vaselor, cutiilor, obiectelor decorative.În Egiptul Antic jaspul servea pentru confecţionarea amuletelor, sigiliilor, cartuşelorgravate; utilizat în gliptică, este întâlnit frecvent şi în atelierele de gravaredin Dacia Romană.Karat – unitatea care exprimă calitatea aliajelor confecţionate din metalepreţioase. Un karat reprezintă 1/24 metal fin la 24 părţi aliaj. Unitatea de măsură agreutăţii pietrelor preţioase este caratul – ct (care nu trebuie confundat cu karatulpentru metalele preţioase). Denumirea derivă de la cuvântul italian carato (respectiv– grecescul karation sau cuvântul arab qirat, care înseamnă roşcovă).Lapis-lazuli – până în Evul Mediu a fost desemnat prin termenul de safir,adică „piatră albastră”. Culoarea: albastru, albastru-violet, verzuie şi albastru-cenuşiu,cu pete. Lapis-lazuli de calitate înaltă nu are incluziuni. Se folosea şi pentruvopsele, mai ales în epoca Renaşterii.Malachita – cea mai populară piatră decorativă, graţie culorii verde-aprins.Se foloseşte pentru confecţionarea obiectelor decorative şi a oglinzilor. În EgiptulAntic se tăiau din malachită camee, amulete. Cu malachită au fost placate uşile,scaunele şi mesele la o Expoziţie Industrială din Londra din anul 1851. Denumireaprovine de la grecescul malahe sau malacos – moale.Mărgăritar – formaţie dură şi strălucitoare, extrasă din scoicile unor moluşteşi folosită la confecţionarea bijuteriilor; denumirea perlei în sec. XVIII-XIX.Nefrit – mineral, denumirea provine de la grecescul nephros – rinichi.Culoarea: verde-pal, galben-verzui, verde, verde-cenuşiu, mai rar – alb, siniliu,cafeniu. În credinţele vechi a primit, graţie proprietăţilor tămăduitoare, şialte denumiri – în Spania: piedra de hijada, savanţii îl numeau lapis nephriticus(piatră de rinichi).Onix – agat cu stratificare variată de diferite culori şi, respectiv, denumiri.Folosit în Roma Antică la confecţionarea mozaicurilor, în Egipt, Asiria, Babilon.Conform legendei, templul lui Solomon din Ierusalim nu avea ferestre, luminapătrundea în el prin pereţii construiţi din onix. Denumirea provine de la onihion /onihii – unghie.Opal – deşi nu face parte din minerale, lipsit de structură cristalină, esteconsiderat o piatră preţioasă importantă. Cel mai mare opal cunoscut până azi sepăstrează neprelucrat la Muzeul regal de Istorie Naturală din Viena, are 600 gr.