PDF - Limba Romana

24limba Românăţională de nivel superior care explică unitar zone diferite ale sistemului şiîi relevă manifestările, în perspectivă sincronică şi diacronică (Coseriu,1983a, 278).(6) Pentru decelarea unor asemenea principii nu importă factorii de„statistică materială”, chiar dacă ei există (Coseriu, 1987a, 61). De asemenea,„coprezenţa” de caracteristici nu oferă prin ea însăşi motivaţia tipologică,ci are, eventual, doar valoare euristică, de indiciu pentru descoperireaprincipiilor tipologice. La fel, similitudinea stabilită empiric între diversesisteme (în cadrul unei abordări contrastive) poate avea valoare euristică,urmând să se verifice în fiecare caz dacă analogiile pot fi derivate sau nudin principii de structurare analoge (Coseriu, 1983a, 277).(7) În consecinţă, tipologia integrală a limbilor nu ştie dinainte nici careeste tipul unei limbi, nici ce tipuri / câte tipuri pot exista. Tipologia limbilorreale nu se poate construi ca o matrice deductivă, deoarece tipurile: (I) suntdescoperite progresiv, printr-o cercetare funcţională coerentă, dusă până laultimele ei consecinţe, şi (II) au propria lor structură şi dinamică interioară,nefiind vorba de „tipuri unitare, strict omogene” (Coseriu, 1983a, 278).6.2. Prin analogie cu concepţia coseriană despre tipul unei limbi,definim tipul textual drept palier funcţional al principiilor care explicăorientarea şi desfăşurarea construcţiei sensului, al categoriilor defuncţii şi procedee textuale, – palier unde se identifică omogenitateaşi coerenţa funcţională subiacente diversităţii funcţiilor şi procedeelortextuale ca atare.Dintr-o asemenea înţelegere a tipului textual decurg următoareleconsecinţe.(1) Tipul textual nu este constatabil empiric, în mod direct, prin prezenţa/ absenţa şi „statistica materială” a unor unităţi, procedee sau chiarfuncţii textuale ca atare, ci trebuie „descoperit” prin conducerea hermeneuticăa acestora, în calitate de elemente ale constituţiei textuale, la principiilecare explică unitar rolul lor în construcţia sensului.(2) Tipul textual nu reprezintă o clasă de texte grupate după anumitetrăsături comune (unităţi, structuri, procedee), şi nici o paradigmatică aunităţilor şi procedeelor textual-constituţionale. Întrucât, spre deosebire despeciile textuale, care se reperează pornind de la un model exemplar, principiiletextual-tipologice reprezintă un palier de structurare a textului însuşi,în individualitatea lui, este lipsit de sens să punem problema „devierilor dela tip”. Altfel spus, principalul obstacol teoretic cu care se confruntă orientărilebazate pe o definiţie taxonomică a tipului textual – şi anume problemagradului de toleranţă în care se pot înscrie „devierile de la tip” – este dinprincipiu dizolvat prin adoptarea definiţiei (şi distincţiilor) de mai sus.(3) Tipologia textelor reale nu poate fi o matrice tipologică. Cu altecuvinte, nu se poate construi un tablou deductiv (şi cu valoare predictivă)al ‘tuturor’ tipurilor textuale. Fără îndoială, precum în domeniul limbilor, şiîn domeniul textualităţii întreprinderea care vizează alcătuirea unui tabloudeductiv cu aspiraţii de completitudine prezintă un mai mare grad de atractivitate.Odată stabilite „tipurile” (axele sau parametrii metodelor de structurare),nu ar mai rămâne decât să le „aplicăm” la limbi / texte. Oricât de