PDF - Limba Romana

98opoziţii disjunctive. Problema estereluată şi de lingvistul L. Hjelmslev,care demonstrează posibilitateaneutralizării opoziţiilor [25].Opoziţiile se stabilesc întretermenii aceleiaşi paradigme, iaruneori pun în relaţie două paradigmediferite ale aceluiaşi câmp.Evidenţiem următoarele tipuri deopoziţii caracteristice unui câmplexico-semantic:1) Opoziţia privativă – reprezentatăde situaţia în care untermen are o trăsătură de sens înplus faţă de alt termen, toate celelaltefiind comune. Acest fenomennu este specific numai câmpurilor,ci şi sinonimelor. În cazul acestuiraport, pot fi determinate diferitegrade de incluziune, în funcţie denumărul de trăsături pe care untermen le conţine în plus faţă de sinonimulsău. Trebuie să specificămcă, spre deosebire de sinonimie, încazul câmpurilor opoziţia privativăeste mai puţin relevantă sub aspectulnumărului de trăsături comuneunităţilor puse în opoziţie şi al număruluielementelor care alcătuiescparadigma diferenţială. Un interesaparte prezintă frecvenţa opoziţieişi, eventual, semnificaţia acesteiaîn aprecierea tipului de structură.2) Opoziţia echipolentă ţinede diferenţa trăsăturilor semanticeale termenilor, adică: fiecare dintrecei doi termeni trebuie să aibă celpuţin o trăsătură de sens specifică.În funcţie de numărul semelor diferenţiale,pot fi stabilite mai multegrade de echipolenţă:a. Echipolenţă de gradul 1,reprezentată de situaţia în care fiecaredintre cei doi termeni au câteo trăsătură distinctă;b. Echipolenţă de gradul 2, caracteristicăsituaţiilor în care fiecaretermen are, în afară de trăsăturilelimba Românăcomune, câte două seme distinctivespecifice;c. Echipolenţă de gradul 3 –trei trăsături distinctive;d. Echipolenţă de gradul 4 –patru trăsături distinctive etc.3) Opoziţia disjunctivă se stabileşteîntre doi termeni constituiţi,fiecare în parte, dintr-un anumitnumăr de seme şi care îndeplinescurmătoarea condiţie: nici otrăsătură proprie primului termennu se conţine în termenul al doileaşi invers – nici o trăsătură caracteristicătermenului al doilea nu segăseşte la primul. Respectiv, bazade comparaţie a celor doi termenieste egală cu zero.Studiul opoziţiilor semanticepune în evidenţă specificul câmpurilorcomparate. Dacă ne referim lavocabular în general, atunci, princaracterul specific sau prin frecvenţaunor anumite tipuri de opoziţii launele niveluri, se poate verifica afirmaţiaconform căreia „nu se poatevorbi în general despre o structură avocabularului, ci despre zone structuratediferit. Deosebirile de structurarede la diferite niveluri sunt odovadă că, în ansamblu, lexicul esteun sistem mai lax, mai ramificat, cuzone mai mult sau mai puţin omogene,în comparaţie cu alte niveluriale limbii” [27].O altă caracteristică a structuriicâmpului lexico-semantic, dupăcum menţionează S. Berejan, rezidăîn faptul că acesta poate cuprindeatât grupuri tematice, cât şianalogice, derivaţionale, etimologice,sinonimice etc. [28]. Respectiv,se impune un alt indiciu, carear putea servi drept principiu dediferenţiere a câmpului lexico-semanticde grupul lexico-semantic,şi anume – fenomenul incluziunii.Grupul poate să reprezinte o sub-