PDF - Limba Romana

Critică, eseu 145o dominaţie a poeticului, ci de oconsubstanţialitate a acestuia cudramaticul.Rămânând fidel orientărilorestetice ale generaţiei literare postmoderniste,C. Cheianu participădemonstrativ la fenomenul suprimăriifrontierelor dintre genuri. Valenţadefinitorie a textului său este „invazia”epicului şi a juridicului în teritoriuldramaticului. Astfel, piesa poatefi citită din perspectiva următoarelorcombinaţii „de gen”: a) Dramă-povestire;b) Povestire dramatizată;c) Dramă juridică; d) Proces juridicdramatizat.În Mozart şi Salieri motivul viaţă-moarteeste susţinut pe plan real(Mozart bea otrava), dar şi pe plansimbolic (Mozart scrie un Requiempe care i-l comandă „un om negru”).A. S. Puşkin îl (im)pune pe Salierisă-şi deruleze în faţa cititorului viaţa,accentuând motivele care-l (con)duc spre crimă. C. Cheianu, ascunsdupă masca „Procurorului” – „avocat”,dialoghează între patru ochi cu„personajele-martori”. El le îndeamnăsă privească aceeaşi peliculă dela un capăt la altul pentru a demonstrafalsitatea crimei. Moartea esteinvocată în piesă direct, prin „restabilireazilei de 4 decembrie”, şi indirect– prin încercarea lui Mozart „dea cânta pasaje din Requiem”. Autorulintroduce în piesă şi episodul cutentativa de suicid a lui Salieri, caresimbolizează fie dorinţa de a validapseudo-omorul lui Mozart, fie încercareade a asasina Mozart-ul dinsine, adică geniul.În piesa lui A. S. Puşkin, Salieriilustrează incompatibilitateageniului cu crima abia după comitereacrimei monstruoase şi îşidezvăluie propria incapacitate dea fi geniu. Este vorba de faptul călipsa geniului face posibilă crima,iar condiţia de criminal exclude calitateade geniu.Pentru Salieri, Mozart este „unnebun”, „un pierde-vară”, dar şi unzeu, un geniu. I. M. Nusinov susţinecă Salieri, fiind un compozitordeosebit de talentat, este copleşitde „dorul de genialitate” 10 . Belinski,şi mulţi după el, au considerat căideea piesei Mozart şi Salieri sereferă la „esenţa sau relaţiile reciprocedintre talent şi geniu”. Confruntareaprincipală se producedeci între talent şi geniu, în caretalentul (Salieri) îi este superiorgeniului (Mozart) ca inteligenţă şiconştiinţă, dar este net inferior caforţă de creaţie. Dramaturgii supunre-examinării problema sensului şia esenţei actului artistic, valoarea luietică şi formală, tipologia contradictoriea artiştilor. Astfel, ies în scenădouă tipuri de artişti, „doi fii ai armoniei”şi se opun două personalităţiantitetice: personalitatea luminoasă(frizând naivitatea) a lui Mozart, uncopil al naturii şi un geniu natural, şipersonalitatea sumbră şi mediocrăa lui Salieri.Unii cercetători susţin că acestepiese sunt nişte tragedii despreprietenie. Întrebate succesiv „În cerelaţii se aflau Mozart şi Salieri?”,personajele lui C. Cheianu răspund:„Erau amici, nu?”(„Beethoven”),„Erau mari amici” („Lorenzo da Ponte”),„Erau prieteni” („Cavalieri”). Alţicritici afirmă că tema principală a tragedieieste invidia, o maladie „colaterală”a prieteniei, capabilă să contaminezeomul şi să-l impulsionezela comiterea unei crime grave.