PDF - Limba Romana

Literatură universală 283nerală era în toi. În câteva ore vorînchide iar fereastra, vor trage perdeleleşi vor proceda la o dezinfecţiecu formol. Îi cunoşteam eu. Mi-arfi plăcut să mor în casa asta. Văzui,ca într-o nălucire, uşa deschizându-seşi picioarele mele ieşind.Priveam fără stinghereală,căci ştiam că nu mă spionează dedupă perdea, cum ar fi putut face,dacă ar fi vrut. Dar îi cunoşteameu. Intraseră cu toţii în chiliile lor şifiecare îşi vedea de treabă.Nu le făcusem totuşi nimic.Nu prea cunoşteam oraşul, loculnaşterii şi al primilor mei paşi înviaţă, şi pe urmă al tuturor celorlalţicare mi-au încurcat atât de rău calea.Ieşeam atât de puţin! Din cândîn când mă duceam la fereastră,dădeam la o parte perdeaua şi priveamafară. Ci repede mă-napoiamîn fundul camerei, acolo unde erapatul. Nu mă simţeam în largul meu,pe fundul acestui aer, şi-atât depierdut pe pragul a nenumărate şiconfuze perspective. Dar pe atuncimai ştiam încă să acţionez, dacăera neapărată nevoie. Dar mai întâiridicai ochii spre cer, de unde nesosesc faimoasele ajutoare, undedrumurile nu sunt marcate, unde rătăceştiliber, ca într-un deşert, undenimic nu opreşte privirea, din oricareparte ai vrea, spre oricare parte,cel mult înseşi limitele privirii. Deaceea şi ridic ochii, când totul mergerău, mi-e şi lehamite, dar n-am ce-iface, spre acest cer ce se-odihneşte,chiar înnorat, plumburiu, voalatde ploaie, de dezordinea şi orbireaoraşului, câmpiei, pământului. Cânderam mai tânăr gândeam c-ar fi binesă trăieşti în mijlocul câmpiei, şi măduceam în landele, din Lunebourg.Cu câmpia în gând mă duceam sprelande. Erau alte lande, mult maiaproape, dar un glas îmi spunea:Landele din Lunebourg sunt cele decare-aveţi nevoie, eu nu prea mă tutuiam.Elementul lună trebuia să-şiaibă rostul lui acolo. Ei bine, landeledin Lunebourg nu-mi plăceau deloc,dar absolut deloc. Mă-ntorceamdezamăgit, şi în acelaşi timp uşurat.Da, nu ştiu de ce, nu fusesemniciodată dezamăgit, şi fusesemadesea, pe vremuri, fără să resimtîn acelaşi timp, sau cu o clipă după,o incontestabilă uşurare.Am pornit la drum. Ce-nfăţişare.Înţepeneala membrelor inferioare,de parcă natura nu mi-ar fidat genunchi, teribila îndepărtarea picioarelor de-o parte şi de alta aaxului. Trunchiul, în schimb, parcădatorită unui mecanism compensatoriu,avea moliciunea unui sacumplut cu zdrenţe şi se bălăbăneanebuneşte după imprevizibilelesmucituri ale bazinului. Am încercatadesea să-mi corijez acestedefecte, să-mi înţepenesc bustul,să-mi îndoi genunchii şi să-mi aducpicioarele unul lângă altul, căciaveam pe puţin cinci sau şase, darse sfârşea întotdeauna în acelaşifel, vreau să spun printr-o pierderea echilibrului, urmată de-o cădere.Trebuie să mergi fără să tegândeşti la ceea ce faci, cum aisuspina, şi eu când mergeam fărăsă mă gândesc la ceea ce fac,mergeam aşa cum v-am spus-o,şi când începeam să mă supraveghez,făceam câţiva paşi destul debine executaţi şi apoi cădeam. Amluat deci hotărârea de-a mă lăsa lavoia întâmplării. Această ţinută sedatorează, după părerea mea, celpuţin în parte, unei anumite înclinaţiide care n-am putut niciodată