PDF - Limba Romana

148dă”, adică: Omul care nu a pututdemonstra că este vinovat, nu vaputea demonstra nici că nu estevinovat. „Tu însuţi îţi eşti judecatasupremă”, îi insufla Poetului (sieşi)A. S. Puşkin. Salieri se considerăjudecător suprem nu numai al proprieipersoane, ci şi al lui Mozart. Înpiesa lui C. Cheianu acest personajnu-şi mai asumă rolul de judecător,deşi se vrea, indirect, judecător,fiind judecat el însuşi, în mod direct,de alţii. La începutul piesei Salierieste obsedat de „dorinţa firească şinobilă” de a se „elibera de povaracelui mai greu păcat al vieţii”, iarla finele dramei este deconspiratăadevărata lui intenţie – aceea de aavea „gloria de a-l fi ucis” pe Mozart.Asemeni personajului din Divinacomedie, A. S. Puşkin şi C. Cheianuse aventurează într-o călătorieprin Infernul, Purgatoriul şi Paradisulvieţii şi morţii lui Mozart şi ale luiSalieri, fiind ghidaţi de o atitudine deveneraţie dublată de ironie.Disoluţia limbajului determină,în piesa lui C. Cheianu, negareapersonalităţii personajelor, acesteaintrând într-o criză de identitate şi,în final, într-un „vid de identitate”.Ambiţios să re-interpreteze crizaidentităţii, teatrul postmodernistdefineşte „eul de gradul zero” prinînvestirea lui cu o personalitateconfuză şi opacă. Pentru a potenţadepersonalizarea personajelor,C. Cheianu recurge la tehnica negăriiduble a identităţii, luând întreghilimele numele acestora, la rândullor – ubicue. Personajele „secundare”sunt şi nu sunt reale, suntşi nu sunt nişte remarcabile generalizări,sunt şi nu sunt purtătoare aleunei mari idei filozofice.limba Română„Geniul şi crima sunt incompatibile”,gândeşte, în glas, Mozart,dar nu pronunţă nici o sentinţă, cine invită la reflecţii: „Nu-i aşa?”.Puşkin răspunde „da”, Cheianu –„nu”. Ideea principală a dramei luiA. S. Puşkin se conţine în primeledouă rânduri, în care Salieri conchidefilozofic: „Все говорят: нетправды на земле. / Но правдынет – и выше”. În piesa lui C. Cheianu,Salieri justifică acest postulat,exclamând: „…El a plecat în paradis,iar mie mi-a lăsat infernul!… Cenedreptate!”.Caracterul verosimil al drameilui A. S. Puşkin se materializeazăîntr-o viziune profundă asupra ecuaţieiexistenţiale, expusă în termenicu valoare de simbol. În piesa lui,Violonistul orb reprezintă simbolulstrăzii care atentează la arta geniuluişi o denaturează. În sens artisticobiectiv, Omul negru con-figureazăamintirea fantomatică a nelibertăţii,reprezentând, totodată, simbolulputerii inevitabile a răului ce se opuneînceputului constructiv şi aducemoarte, iar în sens artistic subiectiv-romanticel este simbolul singurătăţii(ca şi la Alfred de Musset).În piesa Achitarea lui Salieri,motivul (in)existenţei „crimei” dobândeştefuncţie simbolică, care(se) cere a fi descifrată.Cert este că, prin valoarea lorsimbolică şi stilistică, ambele pieseîncifrează şi codifică textul şi propunnoi rezolvări dramatice.A. S. Puşkin îşi denumeştepiesele scurte „încercări de studiidramatice”, „experienţe dramatice”,„studii dramatice”, acestea evidenţiindu-seprin inedit, armonie, laconism.Drama Mozart şi Salieri de-