PDF - Limba Romana

282limba Românăbine întinşi. Dar nu era decât pălăriamea, zburând prin aer cătremine, rotindu-se. Am prins-o şimi-am pus-o. Erau încredinţaţi căsunt foarte corecţi. Ar fi putut să-mireţină pălăria, dar nu era a lor, ci amea, şi-atunci mi-au înapoiat-o. Darvraja era ruptă.Cum să descriu această pălărie?Şi la ce bun? Când capul meua atins dimensiunile, n-aş zice definitive,ci maxime, tatăl meu mi-aspus: Vino, fiule, să mergem să-ţicumpărăm pălăria, de parcă ea arfi aşteptat de-o veşnicie, într-un locanume. S-a dus direct la pălărie.N-aveam cuvânt la acest capitol,pălărierul nici atât. M-am întrebatadesea dacă tata n-avea intenţiasă mă umilească, dacă nu era gelospe mine că eram tânăr şi frumos,în sfârşit, fraged, atunci cândel era deja bătrân şi buhăit de tot şiviolaceu, începând din acea zi numi-a mai dat voie să ies cu capulgol, cu sprinţarele-mi plete castaniiîn vânt. Câteodată, pe vreostradă-ndepărtată, o scoteam şi-oţineam în mână, însă tremurând.Trebuia s-o perii seara şi dimineaţa.Tinerii de vârsta mea, cu care, orices-ar fi întâmplat, eram silit să măadun din când în când, îşi băteaujoc de mine. Dar îmi spuneam, ce-idrept, pălăria nu-i de vină, ei nu facaltceva decât să se lege de ea, cade ceva grozav de caraghios, căcisunt complet lipsiţi de fineţe. Întotdeaunam-am mirat cât de lipsiţi defineţe sunt contemporanii mei, eual cărui suflet se frământa din zoripână seara, căutându-se pururi. Cipoate că era un soi de amabilitate,aidoma celor ce zeflemisesc cocoşatulpentru nasul lui mare. Lamoartea tatei aş fi putut să mă descotorosescde pălărie, nimic nu mămai oprea, însă n-am făcut nimic înacest sens. Cum oare s-o descriu?Altă dată, altă dată.M-am sculat şi am pornit-o.Nu mai ştiu ce vârstă aş puteaîntr-adevăr avea. Ceea ce mi se întâmplasen-avea cum să lase urmeîn existenţa mea. Orice-ar fi fost n-afost nici leagănul, nici groapa. Semănamai degrabă cu-atâtea alteleagăne, cu-atâtea alte gropi, că măpierd cu totul. Dar nu cred că exagerezspunând că eram în putereavârstei, ceea ce se cheamă, cred,în deplinătatea facultăţilor. O da,de avut le aveam. Traversai strada,întorcându-mă spre casa ce tocmaimă expediase, eu care odată pornitnu mă-ntorceam niciodată. Câtera de frumoasă! Muşcate la toateferestrele. De-a lungul anilor, m-amapropiat de muşcate. Sunt viclene,muşcatele, dar am sfârşit prin a facedin ele tot ce-am vrut. Uşa acesteicase, înălţându-se acolo pe ultimatreaptă, am admirat-o mereu cu frenezie.Cum s-o descriu? Era masivă,vopsită în verde, şi vara acoperităcu un fel de husă vărgată verdecu alb, având o gaură pe unde ieşeaun mic inel de fier forjat şi o fantă acutiei poştale protejată de praf, deinsecte şi de piţigoi de-un capac dearamă cu arc. Şi iată. Era flancatăde doi pilaştri de aceeaşi culoare,pe cel din dreapta fiind soneria.Perdelele îţi inspirau cea mai mareîncredere. Chiar fumul ce se ridicadintr-unul din coşurile căminului,cel al bucătăriei, părea că se întindeşi se răspândeşte în văzduh cumai multă melancolie decât cel alvecinilor, şi mai albastru. Privii la altreilea şi ultimul etaj fereastra mea,batjocoritor deschisă. Curăţenia ge-