PDF - Limba Romana

Literatură universală 289deosebit şi care-l scăpase de constipaţie.Dacă vrea să se culce înşopron, spuse femeia, să se culceîn şopron. Birjarul luă lampa de pemasă şi mă conduse pe scara cecobora în şopron, era mai degrabăo schelă, lăsându-şi soţia în întuneric.Întinse pe pământ, într-un colţ,pe paie, o pătură de-a calului şi îmilăsă o cutie de chibrituri, în cazul încare-aş fi avut nevoie să văd clar înnoapte. Nu-mi amintesc ce făcusecalul între timp. Lungit în întuneric,ascultam zgomotul pe care-l făceaadăpându-se, un plescăit aparte,apoi sprintul brusc al şobolanilor şideasupra mea şuşotelile birjaruluişi-ale femeii care mă ponegreau.Strângeam în mână cutia de chibrituri,o cutie mare suedeză. Mă ridicaiîn beznă şi scăpărai unul. Flăcăruiamă ajută să descopăr birja. Îmiveni cheful, apoi mă părăsi, să daufoc şopronului. Găsii prin întunericbirja, deschisei portiera, şobolaniiţâşniră, mă urcai înăuntru. Instalându-mă,observai imediat că birja numai sta drept, de bună seamă oiştileodihneau pe pământ. Mai bine aşa,puteam să mă răstorn şi să stau cupicioarele în sus, pe cealaltă banchetă.De mai multe ori în timpulnopţii simţii calul, privindu-mă pefereastră, şi m-ajunse suflul nărilorlui. Odată deshămat, găsea stranieprezenţa mea în birjă. Îmi erafrig, uitasem să iau pledul, dar nuîntr-atât ca să mă duc să-l caut. Prinfereastra birjei, o vedeam pe cea aşopronului, din ce în ce mai bine.Ieşii din birjă. În şopron se luminasepuţin, întrevedeam ieslea, rastelul,hamurile spânzurând, şi maice, găleţi şi perii. M-am dus la uşă,dar n-am putut s-o deschid, Calulmă urmărea cu privirea. Caii deci nudorm niciodată? După părerea meabirjarul ar fi trebuit să-l lege, în faţaieslei, de exemplu. Am fost silit decisă ies pe fereastră. N-a fost uşor.Dar ce-i uşor? Mi-am trecut capulmai întâi, mă sprijineam în palme pepământul curţii, în timp ce coapselemi se răsuceau încă prinse în cadrulferestrei. Îmi aduc aminte smocurilede iarbă de care am tras, cu amândouămâinile, ca să mă pot elibera.Ar fi trebuit să-mi scot mantaua şi s-oarunc pe fereastră, dar ar fi trebuitsă mă gândesc la asta, De-abia ieşitdin curte, m-am gândit la ceva.Osteneala. Strecurai o bancnotăîn cutia de chibrituri, intrai în curteşi pusei cutia pe pervazul ferestreipe unde tocmai ieşisem. Calul stala fereastră. Dar după câţiva paşifăcuţi pe stradă, m-am reîntors încurte şi-am luat înapoi bancnota.Chibriturile le-am lăsat, nu erau alemele. Calul sta tot la fereastră. Mise acrise de-acest cal. Zorii abiamijeau. Nu ştiam unde sunt. Scurtcumpănind, am luat-o spre răsărit,ca să fiu luminat cât mai curând. Aşfi vrut un orizont marin, sau deşertic.Când sunt afară, în zori, mergla întâlnire cu soarele, şi seara,când sunt afară, o iau pe urmelelui, până-n casa morţilor. Nu ştiude ce-am spus povestea asta. Aş fiputut tot atât de bine să spun alta.Poate că altă dată voi spune alta.Suflete vii, atunci veţi vedea că seaseamănă.Traducere de Gabrielaşi Constantin ABĂLUŢĂ