PDF - Limba Romana

32limba Română• felul cum este structurat într‐o limbă un anumit câmp semantic: oanumită structurare specifică a designaţiilor este în acord cu o motivaţiesecundară a acestor expresii din partea vorbitorului• structuri lexicale secundare: (a) modificare (de ex., verbele prefixate);(b) dezvoltare, (c) compunereEx.: „Mă încânţi şi îmi descânţi, când stai în faţa mea. Mă încânţi şiîmi descânţi când umbli prin faţa mea” (p. 431); „Nu cumva eşti o fiinţă carete «faci» şi te «desfaci», am impresia că te‐ai închegat, pentru ca a doua zisă mă găsesc din nou la un început, de unde sunt silit să pornesc la cucerireaunei lumi” (p. 432) 12 ; „sunt buni [galbenii], măi fârtate? […] nefârtate să fiu,de‐ar fi mincinoşi” (p. 319); „E lucru curat sau necurat?” (p. 320).Toate aceste pasaje conţin exemple de modificări (în terminologia coşeriană)13 . Primul fragment se deosebeşte de celelalte, în el găsim douăvariante, încânţi şi descânţi, ambele valorizate pozitiv. Ele sunt adresate deAxente Anei Rareş şi evocă, pe de o parte, făptura feminină, „învăluită deacelaşi cântec al apelor, ca şi mine”, pe de altă parte, fiinţa „care frecventeazădescântecul, buruienile şi şerpii” şi căreia i se asociază, în virtuteapreocupărilor sale, un anume „reflex de magie ancestrală”. Astfel, a încântaşi a descânta nu sunt doar rezultatul unui joc de formare a cuvintelor, ci auo justificare ancorată în ţesătura sensului textual. Celelalte citate prezintăcazuri de opoziţie lexicală, susţinută de o opoziţie a valorilor de sens înplanul semnificaţiilor simbolice mai profunde (mai ales fârtate / nefârtate).3) Relaţii cu sisteme de semne (limbi funcţionale, limbi istorice 14 )• Limba istorică: tehnică de vorbire istoriceşte identificată, recunoscutăde vorbitorii săi şi de cei ai altor limbi. Evocarea unei limbi istoricese poate manifesta în text şi ca impresii ale vorbitorilor unei limbi desprealta: întrucât sunt valabile pentru vorbitori, ele pot contribui la evocări alesemnelor lingvistice în text.Ex.: „Cuvântul rusesc avea o influenţă magică asupra ostaşilor, iarcând era rostit cu accente şi modulaţii moscovite, cuvântul avea chiarefecte de ucaz” (p. 69).• Limba funcţională: tehnică de vorbire omogenă sub toate celetrei aspecte (diatopic, diastratic şi diafazic). Evocarea unei asemenealimbi funcţionale se poate manifesta ca utilizare în anumite scopuri a unuidialect sau stil de limbă sau imitarea vorbirii într-un anumit dialect.Ex.: „[Leonte:] «Rodica e într-adevăr o fetişcană năzdrăvană. Are o mintefără astâmpăr. Deunăzi […] ea îmi zice: «Unchiule Leonte, ştii, mie îmi placefoarte mult că nenea Axente e poet, dar nu‐mi place deloc că tu eşti «filozof».«Filozof» […] – asta mi se pare un lucru tare jidovesc!»»” (p. 261).În acest caz, utilizarea imitaţiei unui anumit nivel de limbă, ce reflectăun stil de judecată ţărănească arhaică, mai ales auzit din gura unei copile,are efecte umoristice.