Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

POSTERITATEA ISTORIOGRAFICĂ A LUI TRAIANUS (I)
considera că Traianus nu era doar unul dintre cei mai mari generali romani 38 ,
ci chiar cel ale cărui fapte aveau girul unei instanţe superioare; Caesar Augustus
– nota el – a supus numeroase popoare (dalmatii, pannonii, illyrii, egiptenii,
germanii, cantabrii) şi a pacificat întreaga lume („totumque orbem perpacauit”),
dar Fortuna i-a exceptat pe inzi, parthi, sarmaţi, scythi şi daci, rezervându-i
pentru triumful lui Traianus („exceptis Indis, Parthis, Sarmatis, Scythis,
Dacis, quod eos fortuna Traiani principis triumphis reseruauit”) 39 . Aceeaşi
percepţie o aveau despre suveran Pausanias (sec. II) 40 şi Dio Cassius (cca 135 –
cca 235) 41 . Probabil că într-un asemenea context ideologic şi istoriografic
trebuie căutată originea tradiţiei consemnate târziu de „misteriosul” autor al
Istoriei împărăteşti despre mărirea pomerium-ului de către Traianus 42 .
Dar la jumătate de veac după moartea principelui, se înregistrează
prima atitudine critică la adresa sa. M. Cornelius Fronto (cca 110 – 176),
prieten devotat al lui Marcus Aurelius (161-170) şi al lui Lucius Verus (161-169),
îi recunoştea capacităţile de general, numindu-l „summus bellator” 43 , dar nu
ezita să-i veştejească imaginea evidenţiind excesiva plăcere pentru vin (uinolentia)
şi pentru compania actorilor, obţinerea gloriei cu preţul suferinţelor excesive
ale soldaţilor, cupiditatea dovedită faţă de Parthamasiris, regele Armeniei,
pe care l-a ucis, deşi acesta i se închinase de bunăvoie, şi insuficienta abilitate
în conducerea războiului parthic 44 . Aşa cum a arătat Giuseppe Zecchini,
în critica lui Fronto se simte o atitudine interesată, retorul urmărind să exalte
meritele lui Lucius Verus, considerat, în comparaţie cu Traianus, conducătorul
unei campanii antiparthice autentice; nu întâmplător, opinia sa a rămas
singulară 45 . De altfel, chiar în Antichitate, „stilul” istoriografic al celor care,
38 Amp., 23, 1; 47, 1.
39 Amp., 47, 7.
40 Paus., V, 12, 4.
41 Dio Cass., LXVIII, 7.
42 SHA, Aur., XXI, 9-10; E. Lyasse, Auctis finibus populi Romani? Les raisons de
l’extension du pomerium sous le principat, în Gerión, 23, 2005, 1, 169, 182, 183, 184.
43 Fronto, De fer. Als., III, 4; G. Zecchini, op. cit., 127.
44 Fronto, De fer. Als., III, 4; Princ. hist., XIV-XVII; cf. G. Zecchini, op. cit., 127;
N. Méthy, Le personnage de Trajan dans les Principia Historiae de Fronton, în Grecs et
Romains aux prises avec l’histoire. Réprésentations, récits et idéologie. Colloque de Nantes
et Angers, II, G. Lachenaud et D. Longrée (édd.), Rennes, 2003, 553-562; idem, Une critique
de l’optimus princeps. Trajan dans les Principia Historiae de Fronton, în MH, 60,
2003, 105-123.
45 G. Zecchini, op. cit., 127-128.
223