Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

242
Nelu ZUGRAVU
ielor foarte asemănător lui Traianus” („bellorum gloriosis cursibus Traiani
simillimus”) 192 .
Această observaţie reflectă atmosfera intelectuală şi politică din timpul
urmaşilor lui Iulianus – Valentinienii, ostili înaintaşului lor 193 şi interesaţi, cel
puţin în anumite momente, într-o bună colaborare cu aristocraţia romană prin
reorientarea către valorile tradiţionale conservate cu gelozie de aceasta. În context,
restabilirea întâietăţii lui Traianus în faţa lui Marcus Aurelius ca exemplum
de principe ideal apare firească; formula augurală „felicior Augusto, melior
Traiano” rostită în Senat, menţionată în 369 de istoricul „de curte” Eutropius
(aprox. 320-390) 194 , ca şi opinia lui Ammianus Marcellinus despre Valentinianus
I (364-375), conform căreia acesta, dacă şi-ar fi temperat viciile, „ar fi fost
asemenea lui Traianus şi lui Marcus Aurelius” („si reliqua temperasset, uiserat
ut Traianus et Marcus”) 195 , o dovedesc întocmai 196 . Pe de altă parte, preeminenţa
urmaşului lui Nerva, ridicat la tron datorită calităţilor militare, convenea debutului
de domnie al noilor suverani, Valentinianus I (364-375) şi Valens (364-
378), ei înşişi uiri militares dintr-o gens pannonică ai cărei strămoşi nu îmbrăcaseră
purpura imperială şi care, după cum a arătat recent Milena Raimondi, fuseseră
aleşi Augusti în cea mai bună tradiţie a aşa-numiţilor Soldatenkaiser 197 .
Ce oferea personalitatea lui Traianus noii dinastii şi societăţii din a doua
jumătate a veacului al IV-lea? Mai întâi, cum s-a amintit deja, prestigiul militar.
Confruntaţi la graniţa europeană a Imperiului cu ostilitatea barbarilor britanni,
transrhenani şi transdanubieni 198 , la cea africană cu incursiunile neamurilor locale
199 iar la cea orientală cu aroganţa perşilor 200 după dezastrul lui Iulianus 201
matique au IV e siècle, în REL, 68, 1990, 160-172; F. Wittchow, Exemplarisches Erzählen
bei Ammianus Marcellinus. Episode, Exemplum, Anekdote, München-Leipzig, 2001, 262-288.
192
Amm., XVI, 1, 4.
193
Amm., XXVI, 10, 8; Zos., IV, 1, 2.
194
Eutr., VIII, 5, 3.
195
Amm., XXX, 9, 1.
196
Pentru acestea, vezi şi G. Zecchini, op. cit., 132-133.
197
M. Raimondi, Valentiniano I e la scelta dell’Occidente, Alessandria, 2001, 41-
60; vezi şi N. Lenski, Failure of Empire. Valens and the Roman state in the fourth century
A.D., Berkeley-Los Angeles-London, 2002, cap. 1.
198
Themist., Or. X; Fest., 30, 2; Amm., XXV, 6, 11; XXVI, 5, 7, 9 şi 13; 10, 3;
XXVII, 1-2; 4, 1; 5; 8; 10; XXVIII, 2, 1-9; 3; 5; XXIX, 4; 6, 1-16; XXX, 3; 5, 1-2; 5, 13-
14; 6, 1-3; 7, 5-9; XXXI, 4-13; Zos., IV, 10-11; R. Seager, Roman policy on the Rhine and
the Danube in Ammianus, în CQ, 49, 1999, 2, 594-604; M. Raimondi, Temistio e la prima
guerra gotica di Valente, în MedAnt, 3, 2000, 633-683; Ch. van Hoof, Valentinian I, în
Împăraţi romani..., 395-398; R. Malcolm Errington, Valens, în ibidem, 404, 406; K. M.
Girardet, Graţian, în ibidem, 413-414; N. Lenski, op. cit., cap. 3 şi 7.
199
Amm., XXVII, 9, 1-3; XXVIII, 6; XXIX, 5; XXX, 7, 10; Ch. van Hoof, op. cit., 397.