Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

NOTE BIBLIOGRAFICE / NOTIZIE BIBLIOGRAFICHE 327
work, to guide those interested in studying such a complex age as that of the Late
Antiquity. Nevertheless, the work represents, too, the result of a lecture taught at
the master entitled „Society and Power in Antiquity and Middle Ages” at the
Faculty of History in Iasi.
Lucian-Valeriu LEFTER
CHARLES MATSON ODAHL, Constantin şi imperiul creştin,
traducere de MIHAELA POP, Editura BIC ALL, Bucureşti, 2006, 390 p.
Lucrarea, calificată deja în literatura de specialitate ca „a most curious
book” 1 , îşi propune să insiste asupra aspectelor de natură religioasă ale domniei lui
Constantin. Pentru aceasta, Charles Matson Odahl a luat în discuţie categorii diverse
de izvoare – epigrafice, arheologice, numismatice şi monumentale. Întrebându-se
asupra importanţei şi credibilităţii lor (p. 18-29), el a încercat să răspundă cât
mai adecvat obiectivului propus: „o prezentare a conducerii imperiale şi a politicii
religioase a primului împărat creştin din lumea romană” (p. 29; vezi şi p. 18). Scopul
a fost atins, dar cu preţul încălcării oricărei legităţi a obiectivităţii ştiinţifice.
Autorul e, neîndoielnic, captivat de personaj. Cum singur mărturiseşte fără scrupule
de modestie (p. 9-11), pentru a-l înţelege, a citit şi a călătorit mult, a studiat în
biblioteci, a vizitat muzee, a predat cursuri avansate, s-a consultat cu specialişti din
variate domenii, a devenit ghid turistic, şi-a însuşit mai multe discipline, inclusiv
cea (!) care l-a învăţat cum să supravieţuiască „în Europa de Est şi în Orientul
Apropiat, în zonele de conflict” (p. 9). Dar toate acestea n-au făcut decât să-l transforme
în captivul personajului. Rar mi-a fost dat să citesc o lucrare istorică scrisă
cu atâta subiectivism! Informaţia antică şi opiniile istoricilor moderni sunt judecate
în aşa fel încât să răspundă propriilor intenţii, faptele sunt adesea contorsionate,
apreciate tendenţios, unele personaje, inclusiv Constantin, au parte de caracterizări
fanteziste etc. Scopul este de a-l înfăţişa pe primul împărat creştin aşa cum şi-l
doreşte autorul şi, din acest motiv, cititorul constată stupefiat nu numai că atitudini
şi acte reprobabile ale eroului cărţii (ambiţia nemăsurată, uzurparea puterii, lipsa de
mărinimie după înfrângerea lui Maxentius, uciderea unor membri ai familiei imperiale,
brutalitatea măsurilor aplicate sprijinitorilor, chiar simpli, ai lui Licinius, tratamentul
neloial al lui Licinius şi al fiului său, intervenţiile excesive în treburile bisericeşti,
botezul eretic ş.a.) sunt trecute sub tăcere sau scuzate într-un mod jenant,
dar şi că Odahl se simte frustrat când, cu privire la aceste atitudini şi fapte sau la
altele, idolul său are parte în surse de aprecieri mai neortodoxe ori istorici contemporani
îl caracterizează după criterii mai puţin apologetice. Nu lipseşte nici situaţia
amuzantă când, într-o lungă notă, dorind cu orice preţ să probeze convertirea lui
Constantin ca rodul unui semn divin, discută despre halou, invocând propria-i ex-
1 T. Robinson, în BMCRev, 2005.09.57.