Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

DIN NOU DESPRE BASILICA-BISERICĂ 287
cată. Aceasta se poate explica prin originea lui populară, nu literară, cum
credea Pârvan 204 , prin „dezvoltarea exuberantă” (H.-I. Marrou) a cultului
martirilor şi al moaştelor 205 şi prin sinonimia perfectă dintre basilica şi ecclesia
creată pe parcursul secolului al IV-lea, aşa cum reiese fără echivoc
dintr-o scrisoare din 418 a lui Aurelius Augustinus: „sicut ergo appellamus
ecclesiam basilicam, qua continetur populus, qui uere appellatur ecclesia,
ut nomine ecclesiae, id est populi, qui continetur, significemus locum, qui
continet, ita, quod animae corporibus continentur, intellegi corpora filiorum
per nominatas animas possunt” („prin urmare, aşa cum numim ecclesia basilica
în care este cuprins poporul enoriaşilor, care, pe bună dreptate, se numeşte
ecclesia, încât prin numele de ecclesia, adică de popor care este cuprins
în ea, să se înţeleagă locul care o cuprinde, tot aşa, fiindcă sufletele
sunt cuprinse în trupuri, pot fi înţelese prin numitele suflete trupurile fiilor (credincioşilor)”)
206 . Nu întâmplător, în primele decenii ale secolului al VII-lea,
basilica devenise, după mărturia lui Isidorus de Hispalis, noţiunea consacrată
pentru desemnarea lăcaşului de cult 207 .
În istoriografia românească s-a încetăţenit ideea că basilica a cumulat
şi sensul de „comunitate” abia după receptarea lui de către daco-romanii
din stânga Dunării, ca urmare a evoluţiei izolate a creştinismului de aici.
Este timpul să ne întrebăm dacă lucrurile nu stau altfel, în sensul că semnificaţia
respectivă să fi fost deja cunoscută credincioşilor latinofoni din Imperiu.
Lingvistul Gottfrid Schramm a observat un fapt foarte interesant: popoarelor
păgâne care s-au convertit în secolele IV-IX le-a fost mai facil să
înţeleagă „biserica” mai întâi sub forma sa concretă, de „clădire de cult”,
pentru ca apoi, pe măsura aprofundării termenilor religioşi, să o perceapă şi
clesia beati martyris Vitalis, letania pauperum et infantium ab ecclesia beatae martyris
Caeciliae” (SC 371, 472).
204
V. Pârvan, op. cit., 210, 212.
205 e
Y. Duval, Loca Sanctorum Africae. Le culte de martyrs en Afrique du IV au
VII e siècle, Roma, 1982; R. van Dam, Leadership and Community in Late Antique Gaul,
Berkeley-Los Angeles-London, 1985, 157-300; M. Girardi, Basilio di Cesarea e il culto di
martiri nel IV secolo. Scrittura e tradizione, Bari, 1990, 209-218; Ch. Pietri, op. cit., II,
Roma, 1997, 1085-1133, 1207-1233; N. Zugravu, op. cit., 247 cu bibliografia de la 271-272
(notele 205-218); A. Angenendt, Heilige und Reliquien. Die Geschichte ihres Kultes vom
frühen Chritentum bis zur Gegenwart, München, 1997; The Cult of Saints in Late Antiquity
and the Middle Ages. Essays on the Contribution of Peter Brown, edited by J. Howard-
Johnston and P. A. Hayward, Oxford, 1999.
206
Aug., Ep. CXC, VI, 19 (CSEL, LVII, 154); traducere de Mihaela Paraschiv.
207
Isid., Etym., V, 4, 11.