Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

298
Nelu ZUGRAVU
al jerfei lui Isus, a cărui marturia, respectiv mărturisirea că Dumnezeu i-a
încredinţat misiunea de a vesti Adevărul 257 , i-a adus moartea 258 , dar, în acelaşi
timp, martirul devenise un martus al confesiunii de credinţă, al fidelităţii
faţă de valorile creştinismului, al luptei împotiva practicilor ancestrale şi al
liturghiei euharistice 259 ; o predică a unui episcop al epocii, Caesarius de
Arelate (Arles, Franţa) (470-542), dădea glas întocmai acestor idei 260 . Sâmţi,
sânţi, forme arhaice foarte răspândită în Banat, Oltenia şi sud-vestul Munteniei,
aşadar în regiuni care s-au aflat constant în proximitatea creştinătăţii latinofone
imperiale, moşteneşte pe lat. pl. sancti, fiind indistructibil legat de
celebrarea de la 9 martie a celor 40 de martiri; nu întâmplător, echivalentele
de descendenţă slavă sunt mucenic şi măcinic (pl. mucenici, mucenici), prezente
în partea meridională a teritoriului dacoroman (Moldova, Basarabia,
Dobrogea, Transilvania, Crişana, respectiv centrul Munteniei) 261 . În sfârşit,
dacă cimitir provine din lat. coemeterium (< gr. koimhtërion) 262 , care, aşa
cum a demonstrat Éric Rebillard, a desemnat iniţial mormântul singular,
apoi pe cel al martirilor, el este, astfel, „une expression à part entière du culte des
martyrs, et non un preuve de l’existence de nécropoles communautaires” 263 .
Un singur aspect mai trebuie subliniat în legătură cu termenul basilica
în Antichitatea târzie – evoluţia fonetică a acestuia. În prima jumătate a
257 In 18,37.
258 V. Saxer, Leçons bibliques sur les martyrs, în Le monde grec ancie net la
Biblie, sous la direction de C. Mondésert, Paris, 1984, 196-198.
259 Ibidem, 198-209.
260 Caes., Serm LII, 1: „Sicut frequenter ammonui, fratres carissimi, iterum sugerro, ut
nemo ex vobis credat temporibus nostris martyres esse non posse. Martyr graecus sermo
est, et latine dicitur testis. Sicum enim iam saepe diximus, quicumque testimonium pro iustitia
dederit Christo, sine dubio martyr erit; et quicumque defensoribus luxuriae et persecutoribus
castitatis pro Dei amore restiterit, martyrii coronam accipiet. Sunt ergo et nostris
temporibus martyres: nam et qui male agentes cum iustitia et caritate castigat, qui ammonet
non facile iurandum, non periurandum, non detrahendum, non maledicendum, qui
pro istis rebus quae Deo placent testimonium perhibet, Christi martyr erit. Et ille qui castigat,
ut non observentur auguria, filacteria non adpendantur, nec praecantatores vel aruspices
requirantur, dum contra istas tempestationes diaboli loquitur, pro Christo testimonium
dare cognoscitur” (SC 243, 434).
261 S. Pop, Recueil posthume de linguistique et dialectologie, Geambloux, 1966,
131, 484-485, harta 18; vezi şi H. Mihăescu, op. cit., 299; C. Frâncu, op. cit., 36.
262 M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1992 2 , 76. După
cei mai mulţi lingvişti, acesta este un împrumut din neogreacă – I. Ionescu, op. cit., 56.
263 É. Rebillard, KOIMHTHRION et COEMETERIUM: tombe, tombe sainte, nécropole,
în MEFRA, 105, 1993, 2, 975-1001, citatele fiind de la p. 988.