Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

320
NOTE BIBLIOGRAFICE / NOTIZIE BIBLIOGRAFICHE
DOINA BENEA, Die römischen Perlenwerkstätten aus Tibiscum.
Atelierele romane de mărgele de la Tibiscum, Deutsch von KINGA GÁLL,
Editura Excelsior Art, Timişoara, 2004, 287 p. + 3 pl. + 49 fig.
O lucrare ce vine să întregească imaginea asupra complexului roman de la
Tibiscum, pe care Doina Benea îl cercetează de atâţia ani. Sunt prezentate cu multă
acribie atelierele de sticlă, instalaţiile de topire a sticlei, instrumentele de lucru,
tipologia mărgelelor, arealul de răspândire a produselor de la Tibiscum. Conform
observaţiilor autoarei, în aşezarea romană respectivă s-a descoperit cea mai mare
oficină din Imperiu specializată în producţia de mărgele de sticlă. De asemenea,
atelierele de la Tibiscum s-au dezvoltat începând mai ales după mijlocul secolului
al II-lea, prelungindu-şi existenţa până în secolul al IV-lea, producţia fiind destinată
mai ales lumii barbare. O carte tehnică, un model de analiză ce trebuie urmat.
MARIA BĂLĂCEANU, Podoabe în Dacia romană,
Editura MJM, Craiova, 2006, 166 p. + 22 pl.
Nelu ZUGRAVU
Apărută de curând la Editura MJM din Craiova, lucrarea Mariei Bălăceanu se
doreşte a fi o sinteză a tuturor descoperirilor catalogate, în general, drept podoabe.
Autoarea mărturiseşte, încă de la început, intenţia sa de a aduce la lumină descoperirile
„edite sau inedite” de această natură (p. 7). Podoaba este definită aici ca fiind un obiect
lucrat cu o anumită măiestrie, cu decoruri şi forme minuţios realizate (p. 8). Maria
Bălăceanu propune o clasificare a acestor accesorii în „podoabe corporale” şi „vestimentare”
(p. 14). În prima categorie include inelele, brăţările, cerceii, diademele, acele
de păr, mărgelele, gemele, cameele; din a doua categorie fac parte fibulele, aplicele, insignele,
cataramele sau garniturile de catarame. Tot din considerente metodologice,
este propusă departajarea podoabelor în „podoabe de lux” (sau bijuterii), anume piesele
lucrate din aur sau argint, şi „podoabe comune”, termen ce desemnează doar piesele
lucrate din bronz, sticlă, lut sau fier. Interesantă este includerea în rândul podoabelor a
fibulelor, cataramelor sau aplicelor, obiecte ce nu au, cel puţin la prima vedere, un rol
estetic sau care nu îşi propun în primul rând să aibă un asemenea rol, fapt demonstrat
de metalele din care erau confecţionate – cel mai adesea fier sau bronz. Autoarea
justifică această opţiune considerând, pe bună dreptate, că nu metalul din care este
confecţionat un obiect îl poate include în categoria podoabelor, ci numai modul de
prelucrare a acestuia sau rafinamentul artistic al piesei.
Cu toate că zona de interes şi perioada cercetată au fost stabilite chiar din titlu
(provincia Dacia – cu alte cuvinte, Transilvania, Oltenia, Banatul şi o mică parte a
Munteniei, pentru perioada dintre 106 – 274/5), autoarea s-a ocupat, în mod curios,
doar de zona Olteniei („spaţiul cuprins între Dierna – la vest, limes-ul transalutan – la
est, Caput Stenarum – la nord şi limita Dunării – la sud”), extinzând însă, intervalul de