Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

POSTERITATEA ISTORIOGRAFICĂ A LUI TRAIANUS (I)
ambiguitatea deciziei imperiale (creştinii nu trebuiau cercetaţi în mod special
– fiind, deci, consideraţi nevinovaţi –, dar în caz de denunţ personal verificat
trebuiau condamnaţi fără judecată – aşadar, erau declaraţi culpabili), care
încuraja astfel persecuţia 70 , dar nu vedea în Traianus un persecutor în adevăratul
înţeles al cuvântului, precum Nero sau Domitianus 71 ; dimpotrivă, recunoaştea
meritul acestuia în temperarea rigorilor legii şi, după modelul istoriografiei
tradiţionale, care împărţea suveranii în buni şi răi, el aplica acelaşi
criteriu în privinţa atitudinii principilor faţă de creştini, incluzându-l pe
Traianus printre boni, alături de Vespasianus, Hadrianus, Antoninus Pius,
Marcus Aurelius şi Lucius Verus 72 . Astfel, deşi tradiţia a atribuit domniei lui
Traianus martirajul mai multor credincioşi 73 , aprecierea lui Tertullianus a rămas
un reper pozitiv pentru percepţia ulterioară a împăratului în unele scrieri creştine.
La mijlocul secolului al III-lea, epocă de războaie civile, de contestare
a autorităţii suverane, de multiplicare a puterilor disidente şi de conflicte
externe interminabile, receptarea personalităţii lui Traianus a cunoscut noi
aspecte. Numele acestuia, al ginţii Vlpia, al Antoninilor, în general, devin un
fel de garant al legitimităţii politice şi morale şi un simbol al principelui
combatant şi victorios, ceea ce explică asumarea acestora sau introducerea
lor într-o serie de genealogii imperiale sau senatoriale fictive 74 . Din nefericire,
asemenea pretenţii de înrudire sunt consemnate doar de Historia Augusta,
scriere de la sfârşitul veacului al IV-lea, cele mai multe fiind considerate
rodul fanteziei autorului mai degrabă decât ecoul tradiţiilor preluate din sursele
sale 75 . Astfel, Gordianus I (238) ar fi descins din împăratul hispanic pe
tionibus de Christianis interfui numquam. Das Nichtwissen des Plinius und die Anfänge der
Christenprozesse, în Zeitschrift für Theologie und Gemeinde, 9, 2004, 112-140.
70 Tert., Apol., II, 6-9; A. Reichert, Durchdachte Konfusion: Plinius, Trajan und
das Christentum, în ZNTW, 93, 2002, 3-4, 227-250.
71 Tert., Apol., V, 3-4.
72 Tert., Apol., V, 6-7; vezi şi H. Inglebert, op. cit., 88; G. Zecchini, op. cit., 129.
73 Printre care Simeon de Hierosolyma († 107), Ignatius de Antiochia († 107),
papii Clemens († 98), Evaristus († 108) şi Alexander († 116) – Eus., HE, III, 32, 6; 33, 1-8;
35; 36, 3; Hier., Chron., a. 107, a. 109; Vir. ill., XV-XVI; LP, IV, 4; VI, 2; VII, 2; N.
Zugravu, O. Albert, op. cit., 175; E. Decrept, Une persécution oubliée: la persécution
d’Antioche sous Trajan, în Antioche de Syrie. Histoire, images et traces de la ville antique,
2004, 417-425. Vezi şi infra.
74 R. Syme, op. cit., 100-101; M. G. Arrigoni Bertini, Tentativi dinastici e celebrazioni
genealogiche nel tardo impero (III-IV sec. d. C.), în RSA, 10, 1987, 199-205; A.
Chastagnol, în SHA, CLVII-CLIX; T. Stickler, op. cit., 108.
75 R. Syme, op. cit., 95: „the impostor is not a compiler but an inventor”.
227