Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

276
Nelu ZUGRAVU
determinat introducerea şi vehicularea lui basilica – „biserică” ca termen
aparţinând în mod particular acestui tip 140 ; utilizarea mai frecventă a noţiunii
respective se datorează faptului că din acel moment au început să fie construite
biserici spaţioase (basilicae) 141 , multe dintre cele 498 de mărturii literare
despre edificiile ecleziastice datate în perioada 320-400 evidenţiind „tendinţa
spre grandoare” manifestată în realizarea acestora 142 . Nu e de mirare,
prin urmare, că în „jurnalul” său de călătorie la locurile sfinte redactat între
381-384, gallo-romană Egeria (Etheria) numea interiorul bisericii Anastasis
(„Învierii”) din Hierosolyma (Ierusalim), în care intrau toţi credincioşii („intrat
omnis populus, fidelis tamen”) pentru a asista la jertfa euharistică („hostia”),
„basilica Anastasis” 143 . În acest context, părerea lui Coriolan Opreanu amintită
mai sus, conform căreia în Dacia n-a putut circula termenul basilica, întrucât
aici nu au fost descoperite edificii creştine de tip basilical, derivate de la basilica
civilă, e neîntemeiată.
Ce se poate spune pentru intervalul în discuţie despre termenul basilica
în aria latinofonă daco-moesică? Puţine lucruri. Nici o mărturie scrisă
nu atestă vehicularea lui, într-un sens sau altul, de către adepţii creştinismului
din Moesiae 144 şi Daciae, ale căror nuclee devin mai consistente, pe baza
Macerata, 18-20 Dicembre 1990, II, a cura di G. Bonamente, F. Fusco, Macerata, 1993,
509-552; J. B. Ward Perkins, Constantine and the origins of the Christian basilica, în Art,
Archaeology, and Architecture of Early Christianity, edited with an introduction by P. Corby
Finney, New York and London, 1993, 363-384.
140
Ch. Mohrmann, op. cit., 227. În acest context, este depăşită opinia lui Pârvan,
conform căreia apariţia termenului creştin basilica la începutul secolului al IV-lea cu sens
arhitectonic s-a făcut „sub înrâurirea măreţelor clădiri creştine de cult făcute ori ajutate de
Constantin şi urmaşii săi şi numite, după forma şi dispoziţia lor, cu termenul antic de clădiri
profane – basilicae” (op. cit., 211).
141
Ch. Mohrmann, op. cit., 228.
142
A. Provoost, op. cit., 325.
143
Itin. Eg., 25, 2 (SC 296, 246); Ch. Mohrmann, op. cit.
144
Basilica apare în actul martiric al preotului Montanus de la Singidunum (Belgrad,
Serbia), din Moesia Prima, care a pătimit la 26 martie 304 la Sirmium (Sremska Mitrovica,
Serbia), în Pannonia Inferior („lingua romana clamant nomen Tuum sanctum per
basilicas”) (cf. Actele martirice, studiu introductiv, traducere, note şi comentarii de I. Rămureanu,
Bucureşti, 1982, 189), dar textul respectiv este conţinut de Martyrologium Hieronymianum,
redactat între 431-450 în nord-estul Italiei. Cât priveşte ecclesia, el apare cu
sensul de „Biserică universală” în actul martiric al sfinţilor Epictet şi Astion de la Halmyris
(Murighiol-Independenţa, jud. Tulcea), dar datarea paragrafelor respective (Passio, I, 2; 8;
III, 26; IV, 48) „pe la anul 300”, cum considera Nestor Vornicescu (Una dintre primele
scrieri ale literaturii române străvechi «Pătimirea sfinţilor Epictet şi Astion» (De la cumpăna
secolelor III-IV), Craiova, 1990, 45, 52-59), e discutabilă.