Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

256
Nelu ZUGRAVU
foarte probabil în zona centrală a Munţilor Balcani („wahrscheinlich in der
Zentral-balkanischen Gebirgsgruppe”) – şi unde albanezii timpurii („Frühalbaner”)
şi românii timpurii („Frührumänen”) au celebrat foarte des liturghiile
în comun („werden ihre Gottesdienste sehr häufig in den gleichen
Kirchen gehalten haben”) 24 . Opinia nu constituie o noutate; autorul o susţinuse
într-o voluminoasă lucrare din 1994 dedicată creştinării bessilor – strămoşii
albanezilor, după el 25 –, care a generat deja atitudini mai mult decât
rezervate 26 . Însă altceva este ciudat în „arta” sa „interpretativă” – „unsere interpretatorische
Kunst”, cum singur o numeşte 27 : faptul că albaneza a conservat
pentru a numi creştinătatea în general (Biserica universală), comunitatea
creştină dintr-un loc anume şi casa divinităţii un derivat al lui ecclesia
– *ecclísia > kischë (qishë, klishë) 28 – iar româna pe unul din basilica n-ar
trebui să ne preocupe prea mult, scrie el, întrucât în România, ca şi în cantonul
elveţian Graubünden, unde, de asemenea, s-a păstrat un descendent al lui
basilica – baselgia 29 –, creştinarea a avut loc „abia după revoluţia constantiniană”
(„erst nach der Konstantinischen Wende”) 30 . Ar rezulta fie că cele
două populaţii – strămoşii românilor şi strămoşii albanezilor – au folosit doi
termeni diferiţi (basilica şi ecclesia sau cyrica) 31 , fie că – şi acesta este raţionamentul
nostru – românii emigraţi la nord de Dunăre au preluat biserica
de la o populaţie barbară creştinată în stânga fluviului. Or, conform eşafodajului
lui Schramm, ea ar putea fi identificată cu „dacii” 32 . Dar, urmând
această logică, raţionamentul se înfundă din cel puţin două cauze: întâi,
pentru că, chiar după opinia cercetătorului german, „dacii carpatici” n-au
avut termenul basilica, ci ekklēsía, pe care l-au împrumutat goţilor lui Ulfila
sub forma aikklēsjo (citit ekklēsjō) 33 ; apoi, dacă acest transfer a avut loc, în-
24 Idem, op. cit., în Zfb, 31, 1995, 1, 59, 81.
25 Idem, Anfänge des albanischen Christentums. Die frühe Bekehrung der Bessen
und ihre langen Folgen, Freiburg i. Bresgau, 1994. Aceeaşi opinie recentă şi la K. T.
Witczak, Were the Bessans ancestors of the Albanians? A new opinion on the ethnogenesis
of the Albanian nation, în TD, 16, 1995, 1-2, 309-312.
26 C. Vătăşescu, în RESE, 33, 1995, 3-4, 315-321.
27 G. Schramm, op. cit., în ZfB, 31, 1995, 1, 64.
28 Vezi şi idem, Anfänge…, 90.
29 Cf. idem, op. cit., în ZfB, 31, 1995, 1, 59-60.
30 Ibidem, 64, 81.
31 Ibidem.
32 Ibidem, 63.
33 Ibidem: „Ekklēsjō, das uns durch Ulfila und den Kalendarvermerk bezeugt wird,
kann nun, wie ich nachgewiesen habe, nicht direkt aus dem Lateinischen oder dem Griechischen
ins Gotische gelangt sein. Es setzt vielmehr die Vermittlung durch eine altboden-