Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

DIN NOU DESPRE BASILICA-BISERICĂ 297
prin reculul şi dezintegrarea civilizaţiei citadine în spaţiul dunărean, ci şi
prin absenţa unor rezidenţe episcopale (domus ecclesiae) şi, deci, a comunităţilor
citadine afiliate unei ecclesia de domo 249 şi supravieţuirea unor habitate
rurale creştine, care în alte arii latinofone – în Africa, de exemplu – se
numeau Casae 250 .
Aşadar, fără a subestima importanţa altor factori 251 , în opinia noastră,
cultul sfinţilor martiri reprezintă principalul suport al succesului cuvântului
basilica în aria romanităţii dunărene. Aplicând principiul metodologic
al analizei interdependente a evoluţiei termenilor din aceeaşi sferă semantică
asumat mai sus (5), pot fi aduse în sprijin alte câteva elemente lexicale,
anume martur, sâmţi (sânţi) şi, eventual, cimitir, a căror origine este
strâns legată de cinstirea martirilor. Cum se ştie de mult timp, martur se originează
în lat. martyr (< gr. mártur – „martor”) 252 , pe epigrafe latine târzii,
inclusiv din aria romanităţii dunărene, apărând adesea sub forma martur
(marturis) 253 . După Pârvan, a fost receptat de către daco-romani „după anul
350” 254 , într-un moment când „de vorba martir era acum legat mai mult sensul
sfinţeniei decât cel al pătimirii” 255 ; el îl încadra printre dovezile „originii
misionarice” a creştinismului nord-danubian 256 . Pe temeiul a ceea ce am arătat
mai sus, cea din urmă idee trebuie abandonată, iar explicaţia trebuie nuanţată.
Chiar şi în secolele IV-VI martirul era pentru orice creştin un martus
249 Cum a arătat G. Schramm, op. cit., 65, expresia s-a comprimat în domus sau
tuom (în germana veche), prin împrumutul din latină al lui duomo ajungându-se în germană
la Dom sau Domstift.
250 Aşa cum apar în actele conciliului de la Carthago din 411; vezi şi S. Lancel, op.
cit., 138. 251 Putem face aici o concesie celor care pun semnul egalităţii între forma arhitecturală
şi terminologie; cum a demonstrat Mihai Sâmpetru, cele mai multe edificii religioase
din proviniile sud-dunărene urmează planul basilical roman – M. Sâmpetru, Oraşe şi cetăţi
romane târzii la Dunărea de Jos, Bucureşti, 1994, 79-96.
252 H. Mihăescu, op. cit., 311; I. Fischer, Latina dunăreană…, 143; I. Ionescu, op.
cit., 34-35.
253 ILCV 1, 2086 (marturis), 2087 (183) (mensa marturu), 2088 (mensa m[arturum]),
2093, 2094 (187), 2096A (nomina marturu), 2098 (nomine martur(um)), 2099 (189)
(passione maerurorum…), 2100 (207) (… sanctorum marturum), 2130 (sancto marturi
Laurentio); AE, 1969/70, 737a (mar/turis); 1988, 36 (Martures / sancti boni benedicti…);
CIL, III, 9570 = ILJug, III, 2384 ([martures]); CIL, III, 9546 = ILJug, III, 2566 (martures);
CIL, III, 14897 = ILJug, III, 2360 (martores); ILJug, III, 2589 (marturem) etc. Vezi şi V.
Pârvan, op. cit., 240-241.
254 Ibidem, 241.
255 Ibidem, 242.
256 Ibidem, 240-242, expresia citată între ghilimele fiind de la p. 242.