Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

230
Nelu ZUGRAVU
unui saeculum nouum, o vreme fericită (felicitas saeculi) 98 , aşa cum, sub Nerva
şi Traianus, Plinius, Plutarchos şi monedele preamăreau felicitas temporum 99 . În
sfârşit, conservatorismul său religios, axat pe revitalizarea moştenirii spirituale
romano-etrusce 100 , motivată, printre altele, şi de înrudirea sa cu o gintă
originară din Etruria 101 , l-a legitimat ca un restitutor sacrorum 102 . Prin urmare,
ca şi predecesorul al cărui nume l-a preluat, Decius a trecut în ochii unor
contemporani drept un optimus princeps 103 .
În perioada Tetrarhiilor, figura lui Traianus pare să fi intrat într-un
con de umbră. Cum a observat Ronald Syme, nici un orator dintre cei care
şi-au redactat panegiricile în intervalul 289-321 nu-l aminteşte; datorită marasmului
de la mijlocul secolului al III-lea, „the age of the Antonines was remote
from their vision and mostly forgotten” 104 . Cu toate acestea, întemeietorii
Dominatului nu-l uitară pe înaintaşul lor, într-o constituţie din 294 (?)
privind De magistratibus conveniendis, păstrată în Codex Iustinianus,
aceştia făcând apel la un „senatus consultu quod auctore divo Traiano parente
nostro factum est” 105 . Mai mult, ereditatea principatului traianic se regăseşte,
într-un anumit fel, în programul religios şi ideologic tetrarhic: desemnându-l
pe Iupiter şi pe Hercules ca divinităţi patronatoare ale colegiului
imperial şi ale statului şi făcând din Augusti epifanii ale acestora 106 , înteme-
98
A. Alföldi, op. cit.
99
Plin. Sec., Ep. X, 2, 2; 58, 7; E. Cizek, op. cit., 18; J. Rufus Fears, op. cit., 913, 919-
920; M. Fell, op. cit., 77; J. Geiger, Felicitas Temporum and Plutarch’s Choise of Heroes,
în Sage and Emperor…, 93-102.
100
Pentru politica religioasă a lui Decius şi modelul traianic vezi H. A. Pohlsander,
The Religion Policy of Decius, în ANRW, II/16.3, 1986, 1826-1842, în special 1831; G.
Zecchini, op. cit., 129; J. B. Rives, The Decree of Decius and the Religion of Empire, în
JRS, 89, 1999, 135-154, în special 142.
101 2
Prin căsătoria cu Herennia Cupressenia Etruscilla (PIR , H 136; D. Kienast, op.
cit., 206). Fapt semnificativ – primul său fiu s-a numit Quintus Herennius Etruscus Messius
Decius (PIR 2 , H 106; D. Kienast, op. cit., 206-207; Th. Franke, Herennius [II 3] Q.H.
Etruscus Messius Decius, în NP, 5, col. 413); vezi şi G. Zecchini, op. cit., 129.
102
AE, 1973, 235 (= M. Peachin, op. cit., 248, nr. 61); U. Marelli, L’epigrafe di
Decio a Cosa e l’epiteto di restitutor sacrorum, în Aevum, 58, 1984, 52-56.
103
CIL, II, 4958 (= M. Peachin, op. cit., 263, nr. 159: princ. optimus), 4957 (=
ibidem, 263, nr. 160: optimus maximusque princ.).
104
R. Syme, op. cit., 89-90, citatul fiind de la p. 90.
105
CI, V, 75, 5.
106
M. Jaczynowska, Le culte de l’Hercule romain au temps du Haut-Empire, în
ANRW, II/17.2, 1981, 641; M. D. Smith, The Religious Coinage of Constantius I, în
Byzantion, 70, 2000, 2, 474-490, în special 480; F. Kolb, Herrscherideologie in der Spätantike,
Berlin, 2001, 37; W. Kuhoff, Diokletian und die Epoche der Tetrarchie. Das römische