Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

356
NOTE BIBLIOGRAFICE / NOTIZIE BIBLIOGRAFICHE
figurează niciodată în lucrare şi nici la lista prescurtărilor de la p. 595-596. Ea a
fost formulată de noi în lucrarea amintită şi privea scrierea lui Vasile Pârvan Contribuţii
epigrafice la istoria creştinismului daco-roman editată tot de noi în 1992
(p. 13). Indicaţia bibliografică citată de Adriana-Claudia Cîteia se găseşte în Geneza
creştinismului..., p. 387, nota 19. Că trimiterea respectivă este un furt în Instituţii
ecleziastice... rezultă şi din aceea că, în conformitate cu Bibliografia selectivă, autoarea
a folosit ediţia din 1911 a lucrării lui Pârvan, ceea ce, evident, face ca paginaţia
să nu corespundă (p. 584).
Cât priveşte ideile (împreună cu notele) mai mult decât împrumutate, ci copiate,
le-am inclus în tabelul de mai jos; ne cerem scuze cititorului acestor rânduri
pentru că pe una dintre coloane figurează o lucrare de-a noastră!
Instituţii ecleziastice..., p. 322: „Mult mai
plauzibilă ar fi o explicaţie legată de vechimea
mare a Bisericii tomitane şi de legăturile
statornice ale aşezărilor vest-pontice cu
regiunile siriană şi egipteană. Originile episcopatului
scitic pot fi corelate cu activitatea
misionară siriană şi egipteană, consecinţa
fiind transplantarea aici a modelului organizatoric
respectiv”.
Ibidem, p. 329: „Canonul 28 al aceluiaşi Sinod
– nerecunoscut de legaţii papali – consacra
jurisdicţia Constantinopolului asupra
Pontului, Asiei şi Thraciei – et ut Ponticam
et Asiam et Thraciam gubernationem metropolitani
habeat – context în care se înscrie
şi dependenţa canonică a episcopiei tomitane
de patriarhia constantinopolitană.” 44 .
Ibidem: „[p. 329] Acelaşi Canon conferea
titularului din capitală dreptul de a hirotoni
«episcopii din ţinuturile barbare ale // [p.
330] diocezelor numite mai înainte» (etiam
qui in barbaricis sunt episcopi a sede
suprascripta (sic!) ordinentur), activitatea
N. Zugravu, Geneza creştinismului popular
al românilor, Bucureşti, 1997, p. 241: „Singura
explicaţie plauzibilă ni se pare a fi vechimea
destul de mare a Bisericii tomitane,
context în care avansăm ipoteza că nu este
exclus, având în vedere legăturile economice,
umane şi religioase foarte îndelungate
(epoca elenistică) şi puternice ale aşezărilor
vest-pontice cu regiunile syriană şi egipteană,
ca originile episcopiei din metropola
Pontului Stâng să fie legate de misionari din
acele părţi, care au transplantat aici modelul
organizatoric respectiv.”
Ibidem, p. 242: „Canonul 28 – nerecunoscut
de legaţii papali – al celui de-al IV-lea conciliu
ecumenic de la Chalcedon (451) va
consacra în mod oficial această jurisdicţie
asupra Pontului, Asiei şi Thraciei – «... et ut
Ponticam et Asiam et Thraciam gubernationem
metropolitani habeant...». În acest context
de împrejurări se înscrie începutul dependenţei
canonice de Constantinopolis a
episcopiei tomitane, care făcea parte din dio-
ceza thracică.”
Ibidem: „Pe de altă parte, acelaşi canon al
conciliului amintit de curând stipula că titularul
scaunului din Capitală avea dreptul să
hirotonească pe «episcopii din ţinuturile barbare
ale diecezelor numite mai înainte»
(«etiam qui in barbaricis sunt episcopi a
44 Vezi şi p. 539: „Canonul 28 al Sinodului IV Ecumenic (sic) (nerecunoscut de legaţii
papali) consacră jurisdicţia constantinopolitană asupra Pontului, Asiei şi Thraciei – context în care se
înscrie şi dependenţa canonică a episcopiei tomitane de scaunul noii Rome”.