Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

COLONIA ULPIA OESCUS. INSTITUŢII ŞI ELITE 29
lerii în Moesia Inferior sunt destul de puţini şi toţi sunt concentraţi în
Colonia Oescus 20 . Fără îndoială, acest magistrat a fost un distins cetăţean al
coloniei, aparţinând unei familii cu renume din oraş. Mai mult, faima şi priceperea
sa, dar nu în ultimul rând averea, l-au recomandat pentru a se implica
şi în viaţa economică şi socială de la Apulum, în Dacia. Pentru toate
aceste funcţii sau onoruri trebuia să verse consistente summae honorariae.
Inscripţia care-l aminteşte pe personajul nostru se datează între 193-235 p.
Chr., o perioadă de maximă prosperitate economică a zonei Dunării de Jos.
M. Titius M. f. Pap(iria) Maximus a avut în oraş funcţiile de duumvir,
quinquennalis, flamen perpet(uus) 21 . A fost onorat şi ca patr(onus) fabr(um)
22 . Este al doilea praef(ectus) saltus din Oescus 23 . Referirile la celelalte
funcţii îndeplinite, în afară de duumvir, dar şi apartenenţa la ordinul cavalerilor
îl recomandă ca un magistrat însemnat. Titulatura de flamen perpetuus,
destul de rar acordată chiar şi la nivelul Imperiului, conferă un prestigiu
suplimentar deţinătorului, cu atât mai mult cu cât este singurul din cele
două Moesii. Titius Maximus a fost şi quinquennalis, cea mai importantă
funcţie administrativă pe care un magistrat o poate ocupa într-un oraş, chiar
dacă autoritatea acestora a fost mult diminuată de la Traian, prin instituirea
unor noi instituţii, correctores 24 şi curatores 25 .
C. Val(erius) Plautianus era, pe lângă duumvir al coloniei Oescus şi
pontif(ex). Preoţiile sunt destul de des întâlnite alături de funcţiile administrative
din cursus honorum al elitelor locale. Sarcinile lor laice se împleteau
20 L. Mrozewicz, Munizipalgesellschaft und römische Ritter. Das Beispiel der
Nordprovinzen des römischen Reiches, în L’ordre équestre. Histoire d’une aristocratie (II e
siècle av. J.-C. –III e siècle ap. J.-C.). Actes du colloque international de Bruxelles-Leuven,
5-7 octobre 1995, École Française de Rome, 1999, 66-69.
21 Vezi D. Aparaschivei, op. cit.
22 Vezi E. Kornemann, op. cit., 1909, col. 1888-1925.
23 Vezi mai sus pentru primul praefectus saltus. B. Gerov considera că această
funcţie este echivalentă cu cea de procurator saltus, cu diferenţa că în cazul nostru personajul
a avut o activitate militară colaterală: B. Gerov, Landownership in Roman Thracia and
Moesia (1st-3rd century), Amsterdam, 1988, 72 şi nota 28.
24 Bibliografia despre această instituţie nu este foarte vastă. Vezi la A. Bérenger,
Empereur, sénateurs et cités libres : un exemple d’interventionnisme dans l’Empire romain,
în Europa. Revue européenne d’histoire, 1993, 19, nota 21. Erau membri ai ordinului senatorial
trimişi în mod extraordinar în oraşe pentru a rezolva probleme diverse, mai ales financiare.
Vezi denumirile care se întâlnesc în inscripţii la A. Bérenger, op. cit., 20.
25 În mare, sarcinile curratores erau identice cu ale correctores, cu diferenţa că,
dacă primii puteau fi ataşaţi unui oraş sau câtorva dintr-o regiune, puterile ultimilor se extindeau
asupra oraşelor întregii provincii: ibidem.