Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

288
Nelu ZUGRAVU
sub aspectul său abstract, de „comunitate a credincioşilor” 208 . Un asemenea
traseu trebuie să fi parcurs termenul basilica. Pătruns, cum am arătat, în limbajul
creştin în înţelesul arhitectural, e posibil să fi ajuns a desemna „adunarea
creştinilor”, idee pe care ne îndeamnă s-o susţinem un pasaj – e drept,
cam ambiguu – din tratatul De haeresibus liber al lui Aurelius Augustinus
(354-430), redactat în 428-429: referindu-se la ereticii tertullianişti, el scria:
„suam… basilicam catholicae tradiderunt” („şi-au încredinţat biserica lor
celei universale”) 209 ; credem că aici cuvântul basilica poate avea şi înţelesul
de „comunitate”. Aşadar, cumularea de către basilica a celor două sensuri
s-a putut produce înainte ca creştinătatea nord-danubiană să fi fost complet
izolată de cea imperială.
Cunoaşterea situaţiei din zonele occidentale ale Imperiului ne va ajuta
s-o înţelegem mai bine pe cea din regiunea Dunării de Jos, deşi aici, cum
se ştie, continuum-ul latinofon a evoluat, din ultimul sfert al veacului al IIIlea,
într-un cadru romanic dihotomic – unul imperial, în dreapta fluviului, şi
altul „fără imperiu”, în stânga lui, cel din urmă fiind deseori perturbat de
evenimente politice şi fenomene demografice generatoare de reculuri şi discontinuităţi.
Cu toate acestea, anumite constante ale devenirii istorice a romanităţii
danubiene până la începutul secolului al VII-lea – persistenţa Imperiului
şi politica sa în zonă oscilând între defensivă şi acţiuni recuperatoare,
contactele interumane de o parte şi de alta a fluviului şi ascensiunea
progresivă a creştinismului pe ambele maluri ale acestuia – îngăduie postularea
unor evoluţii paralele, dar în ritmuri relativ diferite, cel puţin în anumite
etape, a problemei care ne interesează aici. La nivelul actual de informare,
câteva aspecte sunt foarte clare:
1) Termenul ecclesia cu sensul de „Biserică universală” şi de „comunitate
a creştinilor” dintr-un anumit loc domină referinţele din sursele latinofone
redactate în zonă – aşa-numita Dissertatio Maximini (sec. IV) 210 , tratatele
teologice şi predicile lui Niceta de Remesiana (366-414) 211 , Epistola de
fide, uita et obitu Ulfilae a lui Auxentius de Durostorum (sec. IV) 212 , scrierile
„călugărilor sciţi” (sec. VI) 213 , epistolele prelaţilor dunăreni 214 , acte martiri-
208 G. Schramm, op. cit., 68.
209 Aug., Haer., 86 – apud TLL, II, col. 1766.
210 Diss. Maxim., passim (SC 267).
211 V. Pârvan, op. cit., 266, nota 784; Z. Senjak, op. cit., 79-84.
212 Diss. Max., 53 (SC 267, 242).
213 Scrieri ale „călugărilor sciţi” daco-romani din secolul al VI-lea, introducere de
D. Stăniloae, traducere de N. Petrescu şi D. Popescu, Craiova, 2006, passim.