Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

238
Nelu ZUGRAVU
strategice („castra suspectioribus atque opportunis locis exstructa”) 161 ,
despre podul de peste Dunăre („ponsque Danubio impositus”) 162 şi despre finalizarea
sau împodobirea de către acesta, „mai mult decât fastuos”, a multor lucrări
începute de Domitianus, printre care forum-ul („a Domitiano coepta,
forum atque alia multa plus quam magnifice coluit ornauitque”) 163 . Şi probabil
că, aşa cum a presupus Ronald Syme, la acelaşi aspect trebuie raportată –
parţial, cel puţin – anecdota transmisă de breviator, reluată de compilatorul
său de la începutul veacului al V-lea, conform căreia „Traianus recunoştea
adesea că toţi principii sunt departe de a valora cât primii cinci ani ai lui Nero”
(„uti merito Traianus saepe testaretur procul differre cunctos principes
Neronis quinquennio”) 164 , ştiut fiind că, în prima parte a domniei, ultimul
dintre Iulio-Claudieni a ridicat mai multe monumente la Roma – amfiteatrul
de lemn de pe Campus Martius în 57, gimnaziul în 60, termele în 61 165 . Că urbanofilismul
lui Traianus era adânc înrădăcinat în conştiinţa publică a vremii
rezultă şi din critica făcută de Ammianus lui Lampadius, praefectul Oraşului
în 365-366, care avea orgoliul să-şi inscripţioneze numele pe vechile clădiri,
luând exemplul împăratului Antonin, poreclit, pentru acest cusur, „«iarbă de
perete»” („quo uitio laborasse Traianus dicitur princeps, unde eum herbam
parietinam iocando cognominarunt”) 166 .
Dar pentru Aurelius Victor Traianus era mai mult decât un principe cu
preocupări edilitare. Homo nouus, el a căutat în biografiile imperiale elemente
menite să-i modeleze propria personalitate, dar şi pe cea a contemporanilor
aflaţi în plină ascensiune socială şi nu este întâmplător că printre exemplele
alese de el se găsesc Vespasianus, Nerva, Traianus, Aelius Antoninus, Marcus
Aurelius sau Septimius Severus – principes fără ascendenţă imperială. Toţi
161 Aur. Vict., Caes., 13, 4.
162 Aur. Vict., Caes., 13, 4.
163 Aur. Vict., Caes., 13, 5; R. Syme, op. cit.
164 Aur. Vict., Caes., 5, 2; Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., V, 3; cf. R. Syme, op. cit.,
106-110; vezi şi M. Festy, în Ps.-Aur. Vic., Epit. Caes., 78-79, nota 3, cu bibliografie; N.
Zugravu, în Aurelius Victor, Liber de Caesaribus. Carte despre împăraţi, editio bilinguis,
traducere de M. Paraschiv, ediţie îngrijită, studiu introductiv, note şi comentarii, apendice şi
indice de N. Zugravu, Iaşi, 2006, 245-246.
165 Pentru toate aceste monumente, cf. Plin., XI, 200; XIX, 24; Mart., Epigr., II,
48, 8; III, 25, 4; VII, 34, 5 şi 9-10; Stat., Silu., I, 5, 62; Tac., Ann., XIII, 31; XIV, 47; XV,
22; Suet., Nero, 12, 1 şi 3; Dio Cass., LXI, 21; Philostr., Vita Apoll., IV, 42; Hier., Chron.,
a. 63; Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., V, 3.
166 Amm., XXVII, 3, 7; cf., de asemenea, Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., XLI, 13; R.
Syme, op. cit.; vezi şi supra. Despre Lampadius, cf. PLRE, I, 978-980, C. Ceionius Rufius
Volusianus signo Lampadius 5.