Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

366
NOTE BIBLIOGRAFICE / NOTIZIE BIBLIOGRAFICHE
fostei provincii prin episcopatele de la Singidunum,
Margum (Dobrovica), Viminacium
(Kostolac) în Moesia Prima, Aquae
(Prahovao) /sic!/, Ratiaria, Cespus (!) în
Dacia Ripensis.”
Ibidem: „[p. 144] În secolul V Scythia
Minor a continuat să formeze o eparhie unitară,
cu un singur scaun episcopal (Tomis),
care // [p. 145] devine, spre sfârşitul secolului
sau începutul secolului VI /sic!/ arhiepiscopat
autocefal subordonat patriarhiei de
Constantinopol.”
Ibidem, p. 145: „Are loc o explozie constructivă
în domeniul religios...”
etc.
eparhiile Moesia I, Dacia Ripensis şi-au
extins jurisdicţia şi asupra ţinuturilor de dincolo
de fluviu prin intermediul episcopatelor
de Singidunum, Margum (Dobrovica),
Viminacium (Kostolac) (în Moesia I),
Aquae (Prahovo), Ratiaria, Castra Martis
(lângă Kula), Oescus (Ghighen) (în Dacia Ri-
pensis).”
Ibidem: „[p. 364] pe parcursul secolului al
V-lea Scythia Minor a continuat să formeze
o eparhie unitară, cu [p. 365] un singur scaun
episcopal – Tomis, devenit la cumpăna dintre
veacurile IV şi V arhiepiscopat autocefal
subordonat patriarhiei de Constantinopolis.”
Ibidem, p. 368: „secolele V-VI marchează o
adevărată explozie constructivă în domeniul
religios”.
Prin urmare, o lucrare ratată din punct de vedere al calităţii, scrisă în grabă,
care nu răspunde prin nimic importanţei subiectului pe care şi l-a propus. Pe drept
cuvânt te poţi întreba cum este posibil ca asemenea incultură şi impostură să existe
într-o Universitate cu pretenţii, cum este posibil ca un autor cu asemenea pregătire
precară să ocupe o catedră universitară (din nefericire, nu e singurul!), cum este
posibil ca Ministerul Culturii să finanţeze o lucrare de-o asemenea calitate! Şi cel
mai grav lucru e că, în lipsa unor criterii ferme de apreciere corespunzătoare a
aportului ştiinţific şi cu complicitatea condamnabilă a unor colegi de breaslă, asemenea
persoane, ajunse prin cărţi precum cea de faţă în vârful ierarhiei didactice,
au suficientă aroganţă pentru a conduce colective, pentru a solicita îndrumarea doctoratului
şi pentru a se etala drept cine-ştie-ce „expert-evaluator” în vreun domeniu
pentru care pregătirea lor lasă mult de dorit. O atitudine hotărâtă de eliminare a imposturii
se impune din partea tuturor celor care mai au un pic de respect pentru
Alma Mater, mai ales că în ultimul timp aceasta, dublată de plagiat, pare a fi devenit
o adevărată plagă. Nu putem să nu amintim aici, fie şi sumar, alte câteva cazuri
de preluare frauduloasă, care probează profunda viciere a mediului universitar.
Vasile Itineanţ, profesor la Universitatea din Timişoara şi preot pe deasupra,
a avut curajul să publice cel puţin două articole conţinând capitole din teza
sa de doctorat, dar care, de fapt, sunt copii integrale – cuvânt cu cuvânt, idee cu
idee, notă cu notă – din lucrarea noastră Geneza creştinismului popular al românilor
(Bucureşti, 1997). Ne-ar trebui câteva zeci de pagini să punem pe două coloane
această hoţie intelectuală, care-l compromite pe autorul ei atât ca profesor, cât şi
ca cleric; ne mărginim să indicăm doar paginile, rugând pe cel interesat să verifice
cu cea mai mare atenţie: