Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

28
1.2. Duumviri
Dan APARASCHIVEI
Din Colonia Oescus se cunosc opt duumviri (tabelul II).
Pentru M. Disius Iulianus nu se cunoaşte cursus honorum urmat în
oraş şi nici o datare precisă a inscripţiei care îl aminteşte.
T. Flavius Valentinus este un personaj complex care a îndeplinit mai
multe funcţii atât în oraşul moesic, cât şi în Dacia, la Apulum. A fost flamen
coloniae 14 , patronus collegii fabrorum atât la Oescus cât şi în Apulum 15 , dar
a fost şi patronus coloniae. De altfel, este una dintre puţinele menţiuni
despre un patronus al unui oraş roman din Moesia Inferior 16 . Alături de
acesta mai avem consemnat ca patronus la Oescus pe P. Septimius Geta, guvernatorul
Moesiei Inferior, în timpul împăratului Pertinax 17 .
A slujit în administraţia imperială, având funcţia de praefectus
saltus 18 . Existenţa acestei structuri rurale din preajma Oescus-ului este dovedită
de consemnarea unui al doilea praefectus, şi pare să fi fost undeva în
sud-vestul coloniei 19 . În plus, magistratul nostru era eques Romanus. Cava-
14
Pentru instituţia flaminatului în Moesia vezi D. Aparaschivei, Flaminii municipali
şi cultul imperial în provinciile romane Moesia Inferior şi Moesia Superior, în
ArhMold, 29, 2006, sub tipar.
15
Vezi pentru acest colegiu în Dacia R. Ardevan, op. cit., 167-172, şi în general E.
Kornemann, op. cit., col. 424-425 şi E. Kornemann, Fabri, în RE VI.2, 1909, mai ales col.
1905-1918, dar şi P. Herz, collegium, în DNP, 3, col. 67. La Oescus mai întâlnim un patronus
collegium fabrum, T. Aurelius Flavinus care era şi princeps ordinis col(oniae) Oesc(ensium)
: CIL III, 14416 = ILBulg, 18.
16
Vezi pentru condiţiile pe care trebuia să le îndeplinească un individ pentru a deveni
patron al unei comunităţi urbane L. Harmand, Le patronat sur les colectivités publiques,
Paris, 1957, 267-328, dar şi J. Nicols, Pliny and the patronaje of communities, în Hermes, 108,
1980, 365-385.
17
R. Ivanov, op. cit., 2004, 19-21; D. Boteva, Lower Moesia and Thrace in the
Roman Imperial System (A.D. 193-217/218), Sofia, 1997, 46-48.
18
De obicei, un saltus era condus de către un conductor, secondat de actores, de
dispensatores şi de villici. Există situaţii în care locul conductores este luat de praefecti, delegaţi
probabil pentru administrarea acestei structuri rurale pentru o anumită perioadă. Vezi şi
L. Capogrossi Colognesi, Dalla villa al saltus: continuità e trasformazioni, în Du latifundum au
latifondo. Un héritage de Rome, une création médiévale ou moderne? Actes de la Table
ronde internationale du CNRS organisée à l’Université Michel de Montaigne-Bordeaux III
les 17-19 décembre 1992, Paris, 1995, 191-211 şi G. Soricelli, Saltus, în Economia, amministrazione
e fiscalità nel mondo romano. Ricerce lessicali, A. Storchi Marino (ed.), Bari,
2004, 97-123. Pentru un villicus, Domitius, probabil, al aceluiaşi domeniu imperial vezi
CIL III 13722=14207 41 ; ADBulgar, 172.
19
V. Velkov, Kàm voprosa sa agrarnite otnošenija v Mizija pres II v. Na n.e., în
Arheologija, 4, 1962, 1, 33-34.