Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

POSTERITATEA ISTORIOGRAFICĂ A LUI TRAIANUS (I)
şi pacea umilitoare încheiată de Iovianus (363-364) 202 , Valentinienii găseau în
combativitatea victorioasă a lui Traianus un mijloc de fortificare a sentimentului
patriotic şi de stimulare a agresivităţii militare într-un moment în care pacea
fusese alungată de la hotarele statului. Nu întâmplător, în Breuiarium-ul scris
în 369 la solicitarea lui Valens, Eutropius amintea principelui comanditar o
comparaţie pe cât de interesantă, pe atât de semnificativă: spre deosebire de
Antoninus Pius, care, datorită moderaţiei sale în plan militar („in re militari
moderata gloria”) şi preocupării de a apăra decât de a extinde provinciile Imperiului
(„defendere magis prouincias quam amplificare studens”) 203 , fusese
comparat, „pe bună dreptate” („qui merito”), cu Numa Pompilius 204 , Traianus
fusese asemuit lui Romulus („Romulo Traianus aequetur”) 205 , căci, datorită lui
„fortitudo” a sa 206 , învingând şi cucerind numeroase neamuri şi teritorii de dincolo
de Dunăre şi până la hotarele Indiei şi la Marea Roşie 207 , lărgise „într-un mod
considerabil, şi în lung şi în lat, graniţele Imperiului roman, care, după dom-
200
Amm., XXVII, 12; XXVIII, 1, 1; XXIX, 1, 1-4; XXX, 2; R. Malcolm Errington, op.
cit., 404-405; N. Lenski, op. cit., cap. 4.
201
Eutr., X, 16, 1-2; Fest., 28, 1-3; Greg. Naz., Or. 5, 8-14; Amm., XXIII, 2-5; XXIV-
XXV, 3; Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., XLIII, 1-4; Zos., III, 12-29; IV, 32, 6; Aug., Ciu., V, 22; E.
A. Thompson, op. cit., 135-137; G. W. Bowersock, Julian the Apostate, Cambridge (Massachusetts),
1978, 106-119; R. Seager, Perceptions of eastern frontier policy in Ammianus,
Libanios, and Julian (337-363), în CQ, 47, 1997, 1, 262-266; H.-U. Weimer, Iulian, în
Împăraţi romani..., 391-392; W. Ball, Rome in the East. The transformation of an empire,
London and New York, 2001, 24-25; E. Winter, B. Dignas, Rom und das Perserreich. Zwei
Weltmächte zwischen Konfrontation und Koexistenz, Berlin, 2001, 53, 109-112.
202
Cum se ştie, această pace, „cu adevărat necesară, dar ruşinoasă” („necessariam
quidem, sed ignobilem”) (Eutr., X, 17, 1), s-a soldat cu cedarea către perşi a cinci provincii
transtigritane cucerite în 297-298 de Galerius Caesar (Arzanena, Moxoena, Zaabdicena,
Rehimena, Corduena), Nisibis şi Singara golite de populaţie şi o parte din Armenia – Eutr.,
X, 17, 1-2; Fest., 29, 2; Greg. Naz., Or. 5, 15; Amm., XXV, 7-9; XXVI, 4, 6; XXVII, 12, 1-
4; R. Seager, op. cit., 266-267; W. Ball, op. cit., 25-26; E. Winter, B. Dignas, op. cit., 53,
112-114, 115-160.
203
Eutr., VIII, 8, 2.
204
Eutr., VIII, 8, 1. Această asociere a fost făcută întâia dată de M. Cornelius
Fronto, Princ. hist., 12. După Eutropius, ea apare la Pseudo-Aurelius Victor (Epit. Caes.,
XV, 3) şi în Historia Augusta (Ant. Pius, II, 2; XIII, 3).
205
Eutr., VIII, 8, 1. Nu este exclus ca, asimilându-l pe Hadrianus lui Numa Pompilius
(Caes., 14, 2), Aurelius Victor să-l fi privit şi el pe Traianus ca pe „un second Romulus” –
cf. P. Dufraigne, în Aurelius Victor, Livre des Césars, texte établi et traduit par P. Dufraigne,
Paris, 1975, 107, nota 3.
206
Despre fortitudo ca secvent al ideologiei traianice, cf. E. Cizek, op. cit., 206-209; M.
Fell, op. cit., 34.
207
Eutr., VIII, 2, 2 – 3, 1-2.
243