Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

274
Nelu ZUGRAVU
„ecclesia” 126 , rezervând „basilica” pentru elementul tradiţional al urbanismului
roman 127 .
Dacă la momentul amintit, basilica era – cel puţin în spaţiul nordafrican
– un termen obişnuit al limbajului creştin, se pune întrebarea legitimă
când a intrat acesta în latina creştină? Răspunsul poate fi doar aproximat.
E neîndoielnic că utilizarea lui coboară în secolul al III-lea. La începutul
acestui veac, gr. ekklesia avea deja semnificaţia de „clădire de cult”, cum
am amintit deja, dar e puţin probabil că evoluţia s-a desfăşurat paralel. Ea
trebuie să fi fost în strânsă legătură cu procesul gradat de latinizare a comunităţilor
creştine, început către mijlocul secolului al II-lea în Africa Proconsularis
şi Italia 128 şi încheiat abia două veacuri mai târziu 129 . De la jumătatea
secolului al III-lea, Eusebius de Caesarea vorbeşte constant de ekklesiae ca
locuri creştine de cult 130 , arătând că în perioada de relativă linişte asigurată
Bisericii începând cu edictul din 262 al lui Gallienus (260-268) 131 , până la
declanşarea persecuţiei din vremea primei tetrarhii, „urmare a faptului că
vechile clădiri nu mai puteau încăpea pe toţi, în toate oraşele s-au clădit biserici
mari şi spaţioase (k qemelíwn ˜nístwn kklhsíaß)” 132 . Informaţia
sa este confirmată de un pamflet datat în aceeaşi perioadă, dar la care face
referire mai târziu Macarius Magnes (sec. V), şi în care se arată că creştinii
„imită construcţia templelor şi ridică clădiri enorme, în care se reunesc
pentru a se ruga” 133 . În context, cazul provinciilor nord-africane, unde, aşa
cum am văzut, se înregistrează prima menţiune a cuvântului creştin basilica,
este unul special: sursele literare şi juridice atestă de la mijlocul veacului al
III-lea aprox. 150 de episcopate în aşezări urbane, vici, fundi, villae, habitate
ale triburilor semisedentare, castella – număr excepţional de mare pentru
Occidentul ecleziastic de la acea dată 134 . Probabil că acestea sunt circum-
126
Lact., Mort., XII, 2. E curios, în acest context, cum unii lingvişti susţin că ecclesia
este atestat abia după 330, în Sicilia – C. Frâncu, op. cit., 74.
127
Lact., Mort., VII, 9.
128
V. Loi, op. cit.
129
P. Siniscalco, op. cit., 1406.
130
Eus., HE, VII, 13; 15, 4; G. J. M. Bartelinck, op. cit.
131
Eus., HE, VII, 13; M. Sordi, The Christians and the Roman Empire, London
and New York, 1994, 116-118.
132 Eus., HE, VIII, 1, 5; A. Provoost, op. cit., 324-325.
133 Ibidem, 325.
134 Y. Duval, Densité et répartition des évêchés dans les provinces africaines au
temps de Cyprien, în MEFRA, 96, 1984, 1, 493-521; P.-A. Février, Aux origines du christianisme
en Maurétanie Césarienne, în MEFRA, 98, 1986, 2, 767-809; N. Duval, L’évêque