Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

300
Nelu ZUGRAVU
síaß paroikíaiß) 269 . Având în vedere că, aşa cum scria Auxentius de Durostorum,
Ulfila (311-383), episcop arian în Gothia nord-dunăreană între 341-
348, „a predicat fără întrerupere în limba greacă, latină şi gothică” („grecam
et latina met g[o]ticam linguam sine intermissione in una et sola Eclesia
Cr(ist)i predicauit”) 270 şi că a compus omilii şi comentarii „în aceste trei
limbi” („ipsius tribus linguis”) 271 , este verosimil să credem că, cel puţin pe
parcursul veacului al IV-lea, a făcut parte, cu sensul de „comunitatea creştinilor”
sau „lăcaşul de cult”, din limbajul credincioşilor de limbă latină din
spaţiul extracarpatic. Utilizarea lui de către creştinii latinofoni din fosta provincie
Dacia nu este, de asemenea, exclusă, dacă luăm în calcul extinderea,
deşi limitată, a jurisdicţiei unor episcopii sud-dunărene asupra unor comunităţi
nordice. Înţelesul său trebuie să fi fost în primul rând acela de „comunitate”,
reşedinţele episcopale (domus ecclesiae) şi catedralele (ecclesiae)
fiind absente.
În concluzie, în Antichitatea târzie, în aria romanităţii orientale, în
speţă a celei dunărene, termenul basilica urmează aceleaşi coordonate generale
de evoluţie ca şi în spaţiul romanităţii occidentale. Având în vedere specificul
istoriei latinităţii extraimperiale de la nord de fluviu, aici sunt de presupus
anumite fenomene inovative, în sensul unei cumulări mai timpurii a
semnificaţiilor.
3.3. Basilica în secolele VII-VIII
În ultima parte a secolului al VI-lea, în istoria romanităţii dunăreane
a debutat o perioadă dramatică, asupra căreia istoricii au atras atenţia de
mult timp. Decadenţa politică şi militară a Imperiului romano-bizantin, invaziile
avaro-slave, căderea limes-ului scythic în 614, formarea sclaviniilor
şi a hanatului bulgar, sucombarea oraşelor, generalizarea ruralizării şi diminuarea
populaţiei au bulversat profund viaţa creştină din zonă. Evoluţiile
respective nu erau izolate; ele se încadrau într-un proces istoric ce afectase
romanitatea centrală şi sud-est-europeană încă din ultimul sfert al secolului
269 ASS, Apr. II, 2 (= 962) (FHDR, II, 710); vezi şi II, 2 (= 962), 4 (FHDR, II, 712).
Despre autorul actului martiric, cf., mai recent, E. Popescu, Cine a fost autorul actului martiric
al Sfântului Sava „Gotul”? Consideraţii pe marginea unei ipoteze, în Pontica, 33-34,
2000-2001, 515-523 = în Études byzantines et post-byzantines, IV, Iaşi, 2001, 7-17.
270 Diss. Max., 53 (SC 267, 243).
271 Diss. Max., 54 (SC 267, 244).