Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

266
Nelu ZUGRAVU
320) care se referă la locurile de cult paleocreştine inventariate acum două
decenii de Arnold Provoost, doar în cele posterioare anului 300 apare termenul
basilica; „locurile de reuniune” preconstantiniene se numesc oikos, oikos
ekklèsias, ekklesia, neôs (naos), euktyrion, hieron, dominicum, sacrarium,
titulus etc 94 . Expresia „domus basilica” este atestată, cum vom vedea
îndată, la începutul secolului al V-lea, iar construcţia „domus basilicae” însemnând
„lăcaşul (clădirea) bisericii” – în secolul al VI-lea în Historia lui
Gregorius Turonensis (540-594) 95 . Pe de altă parte, dacă în aria latinităţii dunărene
s-ar fi folosit atât de timpuriu şi de intens sintagma domus basilica,
rămâne de mirare cum, chiar admiţând un recul al civilizaţiei romanice în
spaţiul carpatic în Antichitatea târzie, în română, basilica, element adiacent
al unui edificiu privat impozant 96 , s-a conservat, iar domus, locuinţa luxoasă
care-l conţinea, a cedat locul lui casa 97 .
3) Informaţia din Recognitiones, căci aşa se numea „textul apocrif”,
ale lui Pseudo-Clemens n-are nici o valoare pentru demonstraţia lui Traian
Diaconescu 98 , întrucât romanul respectiv a fost compus de un eretic arian 99
în greacă, în regiunea Syria-Palaestina (Tripolis 100 ?, Caesarea 101 ?), într-un
94 A. Provoost, L’implantation des édifices ecclésiastiques d’après les textes littéraires
antérieurs à 400 (résumé), în Actes du XI e Congrès international d’archéologie chrétienne…,
I, 324-325. Vezi şi P. Testini, op. cit., 550, 561; G. J. M. Bartelinck, „Maison de
prière” comme dénomination de l’église en tant qu’édifice, en particulier chez Eusèbe de
Césarée, în REG, 84, 1971, 101-118; Ch. Mohrmann, Études sur le latin des chrétiens, IV,
Latin chrétien et latin médieval, Roma, 1977, 211-230; J. Vaes, „Nova construere sed
amplius vetusta servare”: la réutilisation chrétienne d’édifices antiques (en Italie), în Actes
du XI e Congrès international d’archéologie chrétienne…, I, 300; Ch. Pietri, Recherches sur
les domus ecclesiae, în idem, Christiana Respublica…, 127-145; Ecclesiastical Buildings,
în Catholic Encyclopedia on CD-ROM (http://www.newadvent.org/cathen/ 03041a.htm).
95 Greg. Tur., HF, VII, 29: „Postquam autem convivium est finitum, ipse simul ac
Claudius per atrium domus basilicae deambulare coeperunt, sibi invicem fidem ac caritatem
sacramentis intercurrentibus promittentes” (ed. M. Oldoni, vol. II, 2001, 136).
96 TLL, II, col. 1763-1764; H. Leclercq, op. cit., col. 533-537.
97 I. Fischer, op. cit., 15.
98 Indicaţia bibliografică din nota 28 a studiului lui Traian Diaconescu e greşită; e
îndoielnic că acesta a văzut vreodată DACL. Vezi H. Leclercq, op. cit., col. 544, unde la
nota 10 se indică referinţa – Recognit. clem., X, 71 (PG, I, col. 1453). De asemenea, dacă ar
fi consultat vocea semnată de Leclercq, ar fi observat că acesta scria despre Recognitiones
că este „un texte ancien, du II e ou III e siècle” (H. Leclercq, op. cit.).
99 Cf. Clementines, în Catholic Encyclopedia on CD-ROM (http://www.newad-
vent.org/cathen/04039b.htm).
100 J. Wehnert, Abriß der Entstehungsgeschichte des pseudo-klementischen Romans,
în Apocrypha, 3, 1992, 233-235; L. Cirillo, Introduction, în Les Reconnaissances du pseudo