Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

NOTE BIBLIOGRAFICE / NOTIZIE BIBLIOGRAFICHE 363
Tomis, purtător /sic!/ al sfintelor lui Dumnezeu
biserici (plural, deci mai multe lăcaşuri
de cult /sic!/).
Mici nuclee creştine au existat probabil şi în
spaţiul fostei Dacii, descoperirile creştine
sau gnostico-creştine de la Romula, Potaissa,
Orlea fiind argumente că în stânga
Dunării existau «biserici» creştine.
În spaţiul extracarpatic (dacii liberi) se poate
admite prezenţa adepţilor noii religii doar
după mijlocul secolului III, credincioşii respectivi
provenind din rândurile prizonierilor
luaţi de carpi şi de goţi din provinciile sud-
dunărene.”
Ibidem, p. 86: „Propagarea credinţei s-a făcut
printr-un fel de «evanghelizare celulară»,
o mişcare ce s-a întins de la o «celulă»
la alta , de la un oraş la altul...”
Ibidem, p. 86: „Deşi limba originară a cultului
a fost greaca, din secolul II, în provinciile
latinofone latina i se substituie treptat,
din acest moment creştinismul devenind un
factor de romanizare”.
Ibidem, p. 86: „Instaurarea stăpânirii romane
în stânga Dunării s-a soldat cu un transfer de
civilizaţie de factură romană, respectiv un
nou sistem de valori politice, morale, alte
concepţii artistice şi estetice, o ideologie
specifică, o altă limbă oficială – latina, tradiţii,
mentalităţi, credinţe de altă sorginte şi
cu alte modalităţi de manifestare. În acest
fel, o bună parte a patromoniului spiritual
gii... // [p. 184] În sprijinul ideii că în aceeaşi
perioadă se formaseră deja nuclee relativ
coerente în Dobrogea romană există şi
alte argumente. Astfel, actul de martiraj al
Sfinţilor Epictet şi Astion, căzuţi în timpul
persecuţiilor din vremea lui Diocletianus
(284-305), menţionează pe episcopul Evangelicus
de Tomis – „păzitor al sfintelor lui
Dumnezeu biserici” (la plural!) din provincie...
Cât priveşte Dacia, materialele creştine sau
gnostico-creştine mai numeroase de la Romula,
Potaissa, Orlea... sunt argumente în
sprijinul ideii că în provincia din stânga fluviului
existau mici nuclee creştine la mijlocul
veacului al III-lea. Aceste «Biserici»,
cum sunt numite de izvoarele epocii...
În spaţiul extraprovincial (Moldova şi Muntenia)...
[p. 185] prezenţa unor adepţi ai noii
religii poate fi admisă după mijlocul secolului
al III-lea... Credincioşii respectivi proveneau
din rândurile prizonierilor luaţi de
carpi şi gothi din provinciile sud-dunărene...
Ibidem, p. 187: „Propagarea credinţei s-a
făcut printr-un fel de «evanghelizare celulară»,
cum o numesc istoricii, respectiv o mişcare
ce s-a întins de la o «celulă» la alta, de
la un oraş la altul...”
Ibidem: „[p. 187] Limba primară a creştinismului,
a evanghelizării primitive şi a liturghiei
celor mai // [p. 188] vechi comunităţi
din Orient şi Occident a fost, indiscutabil,
greaca-koinè. Abia începând din secolul al
II-lea, în provinciile latinofone, latina a început
să substituie, puţin câte puţin, greaca
în partea didactică a liturghiei comunitare.
Din acel moment, creştinismul devine un
«factor de latinizare»”.
N. Zugravu, Istoria romanităţii nord-dunărene
(secolele II-VIII). Contribuţii la etnogeneza
românilor, Iaşi, 1994: „[p. 83] Instaurarea
stăpânirii romane în stânga Dunării
s-a soldat şi cu un transfer de civilizaţie de
factură romană, respectiv un nou sistem de
valori politice, morale, alte concepţii artistice
şi estetice, o ideologie specifică, o altă
limbă oficială – latina, tradiţii, mentalităţi,