Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

234
Nelu ZUGRAVU
ironiza, deoarece numele îi apărea inscripţionat pe numeroase edificii 128 ; legislaţia
îndreptată împotriva delatorilor şi abuzurilor fiscului imperial 129
aminteşte, de asemenea, de măsurile similare luate de Traianus 130 ; în partea
de sus a Milion-ului de la Constantinopolis, a aşezat, printre alte statui, şi pe
cea ecvestră a lui Traianus 131 ; politica nord-dunăreană a fost o adevărată
imitatio Traiani – construirea unui pod peste fluviu, recuperarea unei părţi a
fostei Dacii transdanubiene, primirea titlului de Dacicus Maximus în 336 132 ;
chiar proiectata campanie parthă din ultimii ani ai domniei, considerată de unii
ca inspirându-se din modelul alexandrin, a fost apreciată ca revendicându-se
de la cel traianic 133 . Aceste gesturi care reînviau amintirea lui Traianus a fost pe
placul clasei senatoriale conservatoare, fapt dovedit şi de gratularea lui Constantinus
prin anii 326-328 cu titlul de optimus princeps acordat cândva predecesorului
Antonin 134 .
Dar cum a fost posibilă această valorizare pozitivă de către un suveran
convertit la creştinism 135 a unui princeps păgân calificat ca diogmòs de
un reprezentant al ideologiei oficiale? Răspunsul se găseşte formulat de timpuriu
în pamfletul De mortibus persecutorum redactat între anii 313 şi 315
de către Lactantius (cca 250-325) 136 , aşadar la scurt timp după ce – cum se
128 Ps.-Aur.Vict., Epit. Caes., XLI, 13: „Hic Traianum herbam parietariam ob titulos
multis aedibus inscriptos appellare solitus erat”; M. Festy, în Pseudo-Aurélius Victor,
Abrégé des Césars, texte établi, traduit et commenté par M. Festy, Paris, 1999, 191, nota 19.
129 Pan., IX [12], 4, 4; Aur. Vict., Caes., XLI, 20; CTh, VIII, 10, 1; X, 10, 1-3; 15,
1; XI, 7, 1; M. Festy, în Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., 192, nota 22; B. Lançon, Constantin cel
Mare, traducere, prefaţă şi note: Gh. Lazăr, Bucureşti, 2003, 81.
130 Cf. Plin. Sec., Pan., 36; M. Festy, în Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., 209, nota 31.
131 N. Hannestadt, op. cit., 337-338.
132 Aur. Vict., Caes., XLI, 18; Iulian., Caes., 329c; Ps.-Aur. Vict., Epit. Caes., XLI, 13;
T. D. Barnes, Constantin and the Christians of Persia, în JRS, 75, 1985, 132; B. Bleckmann,
Constantin und die Donaubarbaren, în JbAC, 38, 1995, 38-66; H. Brandt, op. cit., 112-118;
T. Stickler, op. cit.
133 A. Mastino, op. cit., 108-109; C. S. Lightfoot, Trajan’s Parthian War and the
Fourth-Century Perspective, în JRS, 80, 1990, 115-126; T. Stickler, op. cit.; G. Zecchini,
op. cit., 132.
134 De fapt, acesta era optimus princeps rerum humanarum: CIL, V, 8059 (= AE,
1981, 464) (Ticinum); AE, 1989, 335 = 1992, 856 (Augusta Praetoria); AE, 1950, 81
(Robecca sul Naviglio, Italia); pentru acest titlu pe monede, cf. M. R.-Alföldi, op. cit., 59;
vezi şi Th. Grünewald, op. cit., 146-147; G. Zecchini, op. cit., 130-131; T. Stickler, op. cit.
135 Giuseppe Zecchini aprecia: „Per la volontà di Costantino dunque Traiano assumeva
per la prima volta una valenza positiva per la nuova cultura cristiana, ormai vittoriosa” –
op. cit., 131.
136 Pentru datare am urmat pe T. D. Barnes, Constantin and Eusebius, Cambridge
(Mass.) – London, 1981, 13; idem, Early Christinity..., nr. VI (Lactantius and Constantine);