Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

236
Nelu ZUGRAVU
cum Diocletianus, care nu suporta libertas populi Romani 143 , Maximianus Herculius,
care condamna arbitrar senatori 144 , Galerius, care avea în el „o barbarie
naturală, o sălbăticie străină de sângele roman” („naturalis barbaries, efferitas
a Romano sanguine aliena”) 145 , conducând după bunul plac („licentia”), iar
nu după legi („leges”) 146 , sau Maximinus Daia – un „semibarbarus” 147 . În
sfârşit, după interpretarea lui Giuseppe Zecchini 148 , amintirea lui Traianus se
regăseşte în antiteza creată de Lactantius între Galerius şi Constantinus: cel
dintâi reprezintă „prototipul” persecutorului barbar şi duşmanul prin excelenţă
al romanităţii („hostem se Romani nominis erat professus”) 149 , care,
trăgându-se din neamul dacilor 150 , a urmărit să umilească pe romani şi pe
supuşii acestora obligându-i să plătească tributul impus strămoşilor săi de
către învingătorul lor, Traianus („aduersus Romanus Romanisque subiectos
facere ausus est, quia parentes eius censui subiugati fuerant, quem Traianus
Daciis assidue rebellantibus poene gratia uictor imposuit) 151 , şi să schimbe
titulatura Imperiului din Romanum în Daciscum („non Romanum imperium,
sed Daciscum cognominaretur”) 152 ; cel de-al doilea este un „nou Traianus”,
capabil să pună stavilă acestui pericol, să salveze romanitatea şi moştenirea
Oraşului; aşa trebuie să-l fi considerat însuşi Senatul, de vreme ce în chiar
acei ani îi dedica un arc de triumf ce utiliza ornamente spoliate de la monumente
traianice amintind de victoriile acestuia asupra dacilor.
Gloria Traiani atinge apogeul în secolul al IV-lea. În scrieri istorice
sau ecleziastice, în discursuri sau epistole, în tratate de artă militară sau creaţii
poetice, numele său este invocat în împrejurări diverse, cel mai adesea ca
model de conduită civică şi principe ideal. Faptul nu e de mirare: cu veacul
amintit suntem în plină Antichitate tardivă – perioadă a unei societăţi noi,
funcţionând după alte valori decât cele ale Imperiului clasic, a afirmării, la toate
nivelele spectrului social, a unor homines noui, aflaţi în căutare de exemple
necesare unei bune educaţii sau unei bune guvernări şi, nu în ultimul rând, a
143
Lact., Mort., XVII, 2.
144
Lact., Mort., VIII, 3.
145
Lact., Mort., IX, 2.
146
Lact., Mort., XXII, 5.
147
Lact., Mort., XVIII, 13.
148
G. Zecchini, Dall’ imperium Daciscum alla Gothia: il ruolo di Costantino nell’evoluzione
di un tema politico e storiografico, în Costantino il Grande..., 915-933; idem,
Ricerche..., 131. Vezi şi A. S. Christensen, op. cit.
149
Lact., Mort., XXVII, 8.
150
Lact., Mort., IX, 2.
151
Lact., Mort., XXIII, 5.
152
Lact., Mort., XXVII, 8.