Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

COLONIA ULPIA OESCUS. INSTITUŢII ŞI ELITE 31
V Macedonica 30 , iar cel de-al doilea a slujit, cel mai probabil, în cohors I
Pretoriae 31 .
Constatăm, prin urmare, că la Oescus, din cei opt duumviri, trei făceau
parte din ordinul cavaleresc 32 . Toţi magistraţii cetăţii se datează de la
jumătatea secolului al II-lea până în prima jumătate a secolului al III-lea.
Ceea ce este interesant este că nici un duumvir nu are menţionat un
cursus honorum complet, în care să fie incluse şi magistraturile inferioare.
Mai mult, de la Oescus nu cunoaştem nici un chestor sau edil. Ideea că întrun
cursus honorum pentru a ajunge în poziţia de duumvir un magistrat trebuia
să deţină mai întâi magistraturile minore, chestura şi edilitatea, este
destul de veche. În acest caz, indirect, ar fi existat mărturia atestării unor
magistraţi inferiori. Pe cuprinsul Imperiului au fost demonstrate situaţii în
care magistratura superioară a fost îndeplinită de persoane care abia împliniseră
25 de ani, vârsta minimă de accedere la magistraturi, ceea ce putea însemna
că, în anumite condiţii, se trecea peste etapele inferioare din cursus
honorum 33 . Lex Malacitana, legea unde se păstrează informaţii despre alegerea
magistraţilor, nu face nici o menţiune a obligativităţii acestui ordo
magistratuum. Prin urmare, sunt suficiente motive să credem că un duumvir
nu trecea obligatoriu prin cele două trepte inferioare, cel puţin până în a
doua jumătate a secolului al II-lea 34 .
De la Antoninus Pius a intrat în vigoare un edict reprodus de Modestinus 35 ,
conform căruia se impune un ordo gradual în cariera municipală, prevedere
întărită apoi şi de Marcus Aurelius: „…ut gradatim honores deferantur,
edicto, et ut a minoribus ad maiores perveniatur, epistula divi Pi iad
Titianum exprimitur. Etsi lege municipali caveatur, ut praeferantur in
honoribus certae condicionis homines:attamen sciendum est hoc esse
observandum, si idonei sint: et ita rescripto divi Marci continetur”. Chiar
30
Vezi pentru istoria acestei legiuni la Oescus G. Kabakcieva, Frührömische Militärlager
in Oescus (Nordbulgarien). Ergebnisse der Ausgrabungen 1989-1993, în Germania, 74,
1996, 1, 95-117; T. Ivanov, R. Ivanov, Ulpia Oescus, I, Sofia, 1998, 199-200.
31
În secolul al III-lea majoritatea membrilor gărzii pretoriene proveneau din provincii.
Din Moesia Inferior numărul lor era consistent. Pentru alţi pretorieni de la Oescus
vezi A. Passerini, Le coorti pretorie, Roma, 1939, 176; M. Durry, Le coorte pretorie 2 ,
Ėcole française d’Athènes et de Rome, 1968, passim, dar şi ILBulg, 65, 171.
32
În total, numărul cavalerilor de la Oescus este de nouă. Cf. L. Mrozewicz, op.
cit., 1982, 317-318, nota 118.
33
Lex Malacitana, cap. LIV.
34
E. Folcando, Cronologia del cursus honorum municipale, în Epigrafia e territorio.
Politica e società, M. Pani (ed.), Bari, 1999, 63-64.
35
Dig., 50, 4, 11 (Modestinus).