Facultatea de Istorie - Universitatea Alexandru Ioan Cuza

NOTE BIBLIOGRAFICE / NOTIZIE BIBLIOGRAFICHE 339
grecesc al latinescului pontifex maximus. Câteva paragrafe mai jos se arată că, „în
plan spiritual, Biserica Creştină, devenită «licită» în anul 313, începe să-şi trăiască,
odată (sic!) cu Sinodul niceean (325) (sic!) procesul de ecumenizare, de organizare
ierarhică şi canonică” (p. 19) 1 – judecată aberantă, căci ecumenismul şi organizarea
ierarhică sunt procese intrinseci emergenţei creştinismului, aşa cum o arată fără
echivoc Acta Apostolorum şi reflecţiile teologice ale lui Paul (în special Ac 2,11;
6,1; 10,44-48; Ga 2,7-9). În acelaşi context, se face precizarea că, „după Edictul
/corect, rescriptul – n.n./ de la Mediolanum”, împăraţii sunt uneori creştini
ortodocşi sau eretici, „iar alteori încearcă restabilirea tradiţiilor romano-păgâne” (p.
19-20) – fapt care nu corespunde realităţii, căci, exceptându-l pe Iulianus (361-
363), nici un principe legitim n-a urmărit reîntoarcerea la vechile credinţe; doar uzurpatorii
occidentali Magnus Magnentius (350-353), Magnus Maximus (383-388)
şi Eugenius (392-393) s-au arătat mai toleranţi faţă de ele.
De altfel, superficialitatea, incompetenţa, confuzia, afirmaţiile lipsite de
orice fundament, divagaţiile echivoce te întâmpină la fiecare pagină. E puţin probabil
că Adriana-Claudia Cîteia a înţeles despre ce trebuia să trateze în lucrare, făcând
din ea un mixtum compositum de informaţii, cunoştinţe, concepte care au
foarte puţin de-a face cu subiectul propus. Nu întâmplător, cu un orgoliu care denotă
lipsa totală de onestitate, îşi permite să abordeze direct după izvoare – unele citate
greşit, altele copiate din bibliografie – probleme asupra cărora s-au pronunţat
înaintea sa atâţia istorici, fără să amintească vreunul dintre ei; mai mult, îşi ia îngăduinţa
să formuleze în aşa fel problema, încât ai crede că opinia îi aparţine în
exclusivitate (vezi, de exemplu, p. 62-65, 258, 259, 322-325, 357-359, 492-493,
496, 543-544) 2 . Uneori, cu o îndrăzneală specifică doar indivizilor semidocţi, cu
lecturi reduse, dar care se cred capabili să discute despre orice, se aventurează să
abordeze subiecte, mai ales de natură teologică, filosofică şi juridică, pe seama cărora
se discută de secole, să explice „confuzii de ordin terminologic” pe care nici
savanţi şi teologi străluciţi nu le-au dat de capăt – evident, fără să citeze nici o lucrare
de exegeză serioasă sau mărginindu-se să trimită la traduceri ale vreunui
autor obscur sau la câte un articol (fără titlu) din Studii teologice (vezi p. 71-207,
255-273, 351-354, 545-574) 3 . Citind asemenea pagini, care, cum spuneam, cele
1 Vezi şi p. 71: „în primele trei secole Biserica nu-şi formase încă vocaţia ecumenică”.
2 Iată un exemplu concludent: „Este posibil ca germanicii să fi văzut în creştinismul arian
un scut împotriva unei asimilări prea rapide” (p. 29). Adriana-Claudia Cîteia nu se oboseşte să citeze
nici un autor contemporan – şi sunt numeroşi – care a formulat această idee.
3 Iată o dovadă a acestui orgoliu de neimaginat: „Analiza comparativă a textului evanghelic
şi epistolar a fost destul de dificilă, aşa încât nu avem pretenţia de a fi epuizat acest subiect. De
asemeni, trebuie să remarcăm că studiul Noului Testament ocoleşte în general acest subiect (!),
precum şi orice analiză lexicală amănunţită a textului biblic (!), de teama unor interpretări subiective
(!)” (p. 72). A auzit Adriana-Claudia Cîteia de A Greek-English Lexicon of the New Testament and
the Other Early Christian Literature. A translation and adaptation of Walter Bauer’s Griechisch-
Deutsches Wörterbuch zu den Schriften des Neuen Testaments und der übrigen urchristlichen Literatur,
fourth revised and augmentes Edition, 1952, by Willian F. Arndt and F. Wilbur Gingrich,