Paun Es Durlic Rumânjii na zálasku sunca - Româńii în apus de soare

Paun Es Durlić
Ij spunje kă la trîmjes Dumnjedzîu
dupa jel, kî j-a venjit vrjamja sî trjakă
pi lumja alaltă.
Uomo-la sa ruagă đi jel să-l lasă
să dogaćaskă jazu, sî nu ramînă a luj
făr đi apă. Aranźelu ăl askultă, sa dă
đ-oparće šî ujtîndu-sa la jel kum sapă,
aduarme.
Uomo-la a fuost capîn, ij pare rău sî
muară, šî kînd priśiape kă Aranźelu a
durmit, jel ij traźe ku sapa-n kap, š-ăl
labdă în jazo-la.
Dupa kîta vrjame Aranźelu sa pumenjašće,
š-aša tuot frînt sa duśe la
Dumnjedzîu.
„Śe je ku ćinje, šî unđe uomo-la dupa
kare ć-am trîmjes?“ — ăl întrabă Dumnjedzîu.
Aranźelu ij spunje kum je trjaba.
Atunśa Dumnjedzîu dzîśe:
„Vjedz kî nuje ljesnje sî jaj uomu
pănă je capîn šî sînatuos! Numa đ-akuma
înainće măj întînj să ći-nvîrśešć o
vrjame pi lînga jel, să-j daj kîći un buold
în spaće, în pjept, în burtă, în kap,
sî kadă jel în pat, pă pje urmă sî vjedz
kum o să fije ljesnje să pljaśe jel sîngur
ku ćinje.“
Kaže mu da ga je Bog poslao po njega,
jer je došlo njegovo vreme da pređe
u drugi svet.
Onaj čovek ga zamoli da ga pusti da
dovrši jaz, da njegovi ne ostanu bez
vode. Aranđel ga posluša, skloni se u
stranu, i gledajući ga kako kopa, pridrema
mu se i zaspi.
Onaj čovek je bio jak, žao mu je bilo
da umre, pa kad je primetio da je Aranđel
zaspao, tresne ga motikom po glavi
i baci ga u onaj jaz.
Posle nekog vremena Aranđel se
probudi, i onako sav slomljen ode kod
Boga.
„Šta je s tobom, i gde je onaj čovek
po koga sam te poslao?ˮ — zapita ga
Gospod Bog.
Aranđel mu kaže šta se desilo. Onda
mu Bog veli:
„Vidiš da nije lako da uzmeš čoveka
dok je u snazi i dok je zdrav. Nego
od sad na dalje prvo da se neko vreme
okrećeš oko čoveka, da mu daš po
neku ćušku u pleća, u grudi, u stomak,
u glavu, da padne on u krevet, pa ćeš
posle videti kako će on lako sam da
pođe s tobom.ˮ
GINDUCĂ
Brestuoc, Aca Kîržan
A fost un uom k-o mujerje a trait
tare bun, ama nu avut kopij. Mujerja
a tunat în anj šî s-a bagat în mare grižă,
kă nu a šćiut śe sî fakă. La urmă, să
duśe la o babă batrînă fermjekatoarje,
šî-j spunje śe nakaz are. Baba o-nvacă
sî să dukă a kas šî sî fakă fok la kamin,
sî ja gindă šî sî pună în śur, da śuro-la
să-l trjakă pistă bila fokuluj, kă dîn ginda-ja
are sî să fakă kopij mulc.
129.
222
GINDUCA („ŽIRIĆ”)
Brestovac, Aleksandar Kržanović
Bili čovek i žena, živeli su jako dobro,
ali nisu imali dece. Žena je zašla
u godine i bila je veoma zabrinuta, jer
nije znala šta da radi. Na kraju, ode
kod neke stare vračare, i požali joj se
na problem koji ima. Baba joj reče da
ode kući, da naloži vatru na kaminu,
da uzme žir i da ga stavi u rešeto, a to
rešeto da drži iznad plamena vatre, pa
će od žira nastati mnogo dece.