Paun Es Durlic Rumânjii na zálasku sunca - Româńii în apus de soare

Paun Es Durlić
ćakă. Mjergînd aša îl prinđe noapća šî
să punje frika pi jel, da să ujtă în toaće
părcîlji, ama njiśînkotro nu vjeđe njiś
o tîrlă, numa bagă dî sama kî vrunđeva
dîparće arđe vrun fok. Pljakă jel
în parća-ja šî mjrźe pînă nu s-apropije
dî foku-la, šî vjeđe akolo koljiba ku
uša dăskisă šî la fok vjeđe kî să friźe
berbjeku, da la masă šăd trij uoc šî să
gîlśevjesk kum sî împartă galbinji.
Kînd s-apropijat, a vadzut klopătu
lu bjerbjek anjinat la tufan. Jel zdrănkănje
klopătu da uocî kînd aud kă baće
klopătu da nu să vjeđe njima, să spomîntă
k-a venjit draśi šî dî frikă dau
fuga, šî lasă šî bjerbjeku šî galbinji.
Dupa aja Ginducă să bagă înuntru
šî să punje sî manînśe la friptură. A
mînkat jel trij anj pînă nu a mînkat
berbjeku tot, da kînd na mîj avut śe sî
manînśe, jasă Ginducă afară sî pljeśe.
A ginđit sî ja klopătu, ama tufanu dî trij
anj a krjeskut šî jel nu ažunźe klopătu.
Luj îj dă în gînd, să duśe la Cîgan sîj
fakă Cîganu topor.
„Mă, Cîganje”, spunje, „fă-m topor sî
taj tufanu, kă sî-m skobor klopătu!”
Ama Cîganu îj spunje kă jel n-are
vrjeme dî žukarij, numa jel sî pljeśe
šî sî să dukă pi drumu luj. Să ginđešće
Ginducă śe sî fakă, šî-j dă în gînd, šî
dzîśe kîtră Cîgan:
„Dakă nu îm faś topor, jeu o sî ma
duk sî kjem šobolu sî-c roadă foaljilji!”
Să proginđešće Cîganu, šî vjeđe kă je
mîj binje sî fakă topor dîkît sî ramînă
fîr dă foalje.
Aša šî faku.
Ja Ginducă toporu šî să duśe šî taje
tufanu, šî ja klopătu šî galbinji šî să
duśe la koljiba luj.
Dî la aja vrjeme Ginducă a trajit la
tîrla a luj în paśe šî în bogacîje marje.
zu. Idući tako zatekne ga noć i on se
jako uplaši. Zverao je na sve strane, ali
nigde ne vidi nijedno trlo, samo kao da
se u daljini naziralo kako gori neka vatra.
Krene on na tu stranu i išao je dok
se nije približio onoj vatri. Tamo vidi
kolibu sa otvorenim vratima a unutra,
na vatri vidi da se peče ovan! Oko sofre
kraj ognjišta sede tri lopova i svađaju
se oko toga kako da podele dukate.
Kad se Ginduc sasvim približio, video
je ovnujsko zvono okačeno o žbun.
On protrese to zvono, a lopovi kad čuju
da lupa zvono a nema nikoga, uplaše
se da su došli đavoli i od straha se razbeže,
ostavivši i ovna i dukate.
Ginduce uđe u kolibu i počne da jede
ono pečenje. Jeo je tako tri godine, dok
nije pojeo celog ovna, a kad više nije
imaš šta da jede, izađe iz kolibe napolje,
nameran da krene. Htede da uzme
ono ovnujsko zvono, ali je žbun za tri
godine izraso i on nije mogao nikako
da ga dohvati. Seti se da ode do Cige da
mu ciga napravi sekirče.
„Hej, Cigo”, kaže, „napravi mi sekirče
da isečem žbun, da skinem zvono!”
Ali mu Ciga uzvrati da on nema vremena
za igranje, nego da onda on ode
svojim putem. Razmišlja Ginduca šta
da radi, pa mu jedno padne na um te
će reći Cigi:
„Ako mi ne napraviš sekirče, ja ću
pozvati pacove da ti izgrizu meh!”
Zamisli se Ciga i vide da je bolje da
napravi sekirče nego da ostane bez
meha.
Tako i uradi.
Uzme Ginduc sekirče i ode do žbuna,
poseče ga, uzme zvono i dukate i
ode svojoj kući.
Otada je Ginduc živeo na svome trlu
u miru i u velikom bogatstvu.
226