Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
C.H.: Şi, Vasile Motrescu
Gv.V.: Da, să vedem unde s-a pierdut Vasile Motrescu! Nicicum nu
s-a predat. A fost încercuit şi, din cauza aceasta, pentru a ieşi, a împuşcat
doi securişti, pe soldaţii Ion Popescu şi Gheorghe Dumitrache din U.M.
0247, ridicându-le pistoalele automate, fiecare având câte un încărcător cu
treizeci şi două de cartuşe. Mai târziu, muncitorii forestieri din Pârâul din
Vale. mi-au spus că au văzut în ziua aceea pe securişti coborând trei dintre
ai lor, împuşcaţi, alături de un câine.
Vasile a plecat spre Vicovu de Jos, cu arma Z.B. sub haină, şi nu
ne-am mai văzut niciodată. Manifestul lui „Către călăii neamului
românesc", scris de mână, cu cerneală, găsit în bordeiul nostru părăsit,
cuprinzând crezul unui bărbat luptător cum nu mulţi a dat Bucovina
noastră, e foarte semnificativ.
Eu am plecat printr-o zonă ocolită în Suceviţa, noaptea târziu, îmi era
teamă de fraţii Chiraş, care erau în sat de mai multe zile, nu cumva,
neauzind de ce a fost la Bâtca Corbului, s ă pornească spre bordei şi să intre
în capcana securiştilor. Am mers la Ioniţă Procopciuc să-i povestesc
întâmplările. Acolo, fără să-mi închipui, i-am găsit pe amândoi. Ştiau totul,
ştiau că Vasile a împuşcat doi securişti şi a spart cercul. Se vorbeau multe
în sat, se fabula, se exagerau faptele „bandiţilor".
Dar ceva trebuie spus, căci ţine de adevăr, şi asta pentru că am fost
întrebat dacă urmăritorii bănuiau bordeiul. Nu l-ar fi bănuit dacă nu ar fi
avut indicii. Pădurarul amintit într-o secvenţă anterioară, fiind paznic de
vânătoare, cunoştea sihlele unde se aciuau mistreţii; făcând pânde de seară,
de noapte, a dat peste bordeiul nostru. Era acolo un paltin în care ne urcam
şi observam împrejurimea; acesta a fost un bun reper pentru securi şti şi ei,
când au încercuit bordeiul, ştiau din vreme reperul. Ba se pare că însuşi
pădurarul i-a ghidat până aproape şi, trădarea lui din 17 ianuarie, spre ziua
următoare, se justifica prin frică: dacă el ne-a dat cartuşe pentru armă, în
cazul că ne prindea şi-i deconspira gestul, cădea alături de... bandiţi. Sigur,
ar fi trebuit să nu fie atât de zelos şi de credul faţă de regim sau, dacă ţinea
la viaţa noastră, să ne prevină. Dar el se autodenunţase încă din decembrie
1954 când, la Suceviţa, a descins un batalion de Securitate. După ce am
ieşit din închisoare, cel considerat vinovat în toate cele întâmplate, m-a
întâlnit şi mi-a cerut iertare.
~n urma acelei confruntări, în plină iarnă am pierdut adăpostul...
Evenimentul a fost repede transpus în versuri în „Doina partizanilor
bucovineni", cam aşa:
„I-am văzut sub clar de lună,
Stând la pândă, sub obcină,
~n jurul bordeiului, Sus,
103