Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
vulturul, şi bufniţa ori pisica sălbatică, dar şi jderul ori râsul şi, în zile de
foame lungă, chiar lupul.
Când pleacă pe umezeală nu face zgomot cu săriturile ei acrobate, în
schimb frunza uscată o dezavantajează şi o pune în pericol. Aşa a f\cut-o
natura, pielea ei nu suportă soarele. Această vietate ne-a fost de mare folos:
când pleca broasca ne puneam rucsacele şi plecam la drum. Ploaia, bătând
frunzele şi pământul, îi obliga pe urmăritorii noştri să stea cu foaia de cort
în cap, nouă înlesnindu-ne ieşirea în comună. Nimeni nu ar fi stat sub
ploaie în pândă culcat lângă casele bănuite, iar acest avantaj noi îl
speculam, căci auzul sub ropotul ploii se diminuează.
Un alt „aparat" în meteorologia noastră era melcul, melcul alb cu
casă în spinare, nu limaxul. ~l vedeam pe copac la înălţimea de doi-trei
metri, lipit, ermetic închis în cochilie. După două-trei-patru săptămâni
pleca. De ce Din cauza schimbării vremii. Broaştei îi transmitea pielea
acest lucru, iar melcului, coaja copacului. Când vremea era în schimbare,
îşi scotea „coarnele boureşti" mişcându-le, rotindu-le în aer, recepţionând
mesajele naturii. E de văzut urcând şi coborând pe fag, pe paltin, niciodată
pe brad. Broasca aducea ploaia în câteva ceasuri; melcul, mai leneş - ca-n
poveste şi în realitate -, abia după o zi şi-o seară. El coboară pe vreme de
ploaie căci, fiind umed, pe timp uscat se prind de el frunze, ace din miile
care cad din brădet şi molidiş. E în pericol şi când îl găsesc furnicile care,
timp de câteva săptămâni, îl tranşează şi-l transportă în muşuroi, lăsându-i
cochilia goală...
Un alt aparat meteorologic era huhurezul. Ţipătul lui era, se ştie, un
foarte uzitat semnal, pe care îl imitam fără să fim descoperiţi. E pasăre de
noapte; dacă el cântă sus, pe vârf, îţi poţi lua rămas bun de la ploaie - fără
grijă poţi dormi sub cerul liber, douăzeci şi patru de ore nu va ploua. Dar
dacă pasărea cântă pe vale, la pârâu, e bine să ai bagajul făcut de plecare,
pe-aproape; sigur va ploua. Deşi am constatat aceasta, nu am putut să
stabilesc de ce se întâmplă astfel.
C.H.: Vă amintiţi prea bine zicerea: „Huhurez cu ochii verzi / Umbl ă
noaptea prin livezi... "
G.V.: Voi mai aminti tot în perimetrul vieţii în natură şi alte câteva
aspecte. Spre exemplu, după trecerea iernii, primăvara, în retragerea
noastră consumam foarte multă frunză de fag, acră, moale, fragedă. Am
observat la un moment dat că pe unele frunze au apărut unele tubercule, un
fel de bobite ascuţite prinse bine pe frunze. Şi asta, numai pe o lizieră
însorită. Eu nu am dat importanţă acelor tubercule şi mâncăm frunzele aşa
cum erau. Bobitele aveau un plus de acreală, un suc întocmai cum are
măcrişul iepurelui şi am zis că nu-i altceva decât vitamina C.
~ntr-o zi, mânat de curiozitate, scot briceagul de lângă cuţitul de
vânătoare şi despic o boabă: descopăr un vierme mai subţire decât firul de
71