Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

202
Constantin Hrehor
înmugureşte iarăşi în centrul lumii. Semn de victorie, Crucea recapitulează
lumea pe braţele sale şi sfărâmă porţile iadului."
(Evdochimov)
C.H.: Să prindem aici şi relatarea despre un alt slujitor în „Duh şi
adevăr", despre monahul de la Rohia...
Gv.V.: Vom ajunge şi acolo, când vom vorbi despre Gherla. Dar
acum să mi se dea puţin răgaz să spun câte ceva despre reeducare. Această
formulă blestemată a pornit de la Suceava, dintr-o sinistră puşcărie extrem
de cruntă. Au fost trei colonei trimişi în Rusia pentru a se instrui după
metodele lui Pavlov şi Makarenko. Propagandistul Alexandru Bogdanovici
a dovedit un zel ieşit din comun, a influenţat tineri inocenţi, oneşti,
făcându-i prozeliţi ai metodelor bestiale. Reeducatorul dorea să-l determine
pe „încarcerat" să iniţieze un act de anihilare, de distrugere interioară a
„genului de viaţă" de care fusese ataşat până atunci (Ilie Bădescu şi Dan
Dungaciu), adică se urmărea o „autodesfigurare antropologică", o
„transformare a eului". Dar despre „caracterul antinomic şi anticristic" al
acestei metode sunt studii pertinente şi eu nu mă lansez aici în aserţiuni
cărturăreşti. Oricum, Piteştiul a atins o culme în această privinţă, care îl
face unic în lumea Europei, o agresivitate de junglă. Omul era pus într-o
situaţie de îndobitocire. Se arăta că omul poate fi redus la primitivitate, că
poate deveni sălbatic. Instrucţia pe care a primit-o şeful torţionar Eugen
Ţurcanu, student de la Iaşi şi Rinschi, i-a deformat îngrozitor şi cu această
experienţă s-au arătat foarte ingenioşi la Piteşti. Cei supuşi reeducării nu
aveau voie să doarmă, erau bătuţi şi obligaţi să facă totul împotriva lor.
După vreo două-trei zile de supliciu, „ucenicii", victimele adică, erau
trecute prin examen:
- Bă, mă-ta a fost curvă
- Nu.
- Nu Şi urmau loviturile până când „Nu" se făcea „Da". „- Tat' tu a
fost badit Tu ai făcut cutare şi cutare...
- Da." Dacă ziceai „da", scăpai; recunoşteai şi scăpai.
Erai obligat de împrejurări să-ţi perverteşti conştiinţa. Dacă nu
acceptai „pactul cu diavolul", primeai nu numai bătăi groaznice, ci urma
înfometarea, ţi se aducea la patru-cinci zile doar o cană cu apă sau după
patru-cinci zile o gamelă plină cu tocană, cu carne şi cartofi. Imediat
organismul slăbit reacţiona. Auzeai:
- Am nevoie afară...
- Stai aşa, la noi domnii nu merg afară, folosesc farfuria...
Şi-ţi da farfuria. Dacă refuzai, ciomagul era pe spinare. Şi urma
umilinţa pe care, din pudoare, nici nu o mai descriu...
Bătaia ţinea până când omul accepta. Nu accepta, murea. Accepta,