Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
DRUMUL
După mulţi ani de aşteptare, iată, un dialog devine o carte.
Mărturisirile emoţionante, ilustrând personaje şi momente incredibile dintro
irealitate care e încorporată în istoria noastră, nu sunt contrafăcute,
cosmetizate de metaforă, produse de închipuirea prodigioasă a unui condei
artist, ci au o sursă originară şi originală - chiar un erou al Rezistenţei
armate din munţii Bucovinei: Gavril Vatamaniuc, „haiducul bătrân". La
cei 78 de ani ai săi, păstrând din viaţa austeră a munţilor „ochii de vultur şi
urechile de lup", dincolo de amintirile cutremurătoare din temniţele roşii,
şi-a păstrat nealterată până acum şi verticalitatea, şi luciditatea.
Povestitor cu harismă, cu o experienţă existenţială ce iese din
normalitate, pe parcursul relatărilor care dau chip acestui „roman" construit
din întrebări laconice şi răspunsuri colocviale, din naraţii epopeice, Gavril
Vatamaniuc se vrea nu un nume spre neuitare, ci un rostitor de adev ăr, o
figură cu relief într-o galerie cu temerari care şi-au pus viaţa în slujba
demnităţii, între cei angajaţi în luptă cu erorile şi compromisurile unei
epoci, care au ţinut în lanţurile Apocalipsei, alături de alte seminţii, şi
Neamul nostru creştin, însemnat cu stigmatele Crucii, nădăjduitor de
răscumpărare şi înviere, şi de cinstită recunoaştere în faţa umanităţii.
Constantin Hrehor: Relatările care comprimă o istorie tumultuoasă,
înscriind oameni şi locuri din Bucovina, dar şi aspiraţii ale românilor de
pretutindeni, acest excurs trebuie să înceapă cu momente legate de
copilărie, cu geneza... Şi pentru că „nu există un mijloc mai bun de a căuta
adevărul decât prin întrebări şi răspunsuri" (Augustin), vă întreb, fireşte,
despre părinţi, despre satul natal, despre şcoală.
Gavril Vatamaniuc: Am văzut lumina dintre pământ şi cer într-o zi
de toamnă a anului 1924, la 25 noiembrie, în Suceviţa. Eram cel de-al
zecelea copil al gospodarilor Vasile şi Elisabeta Vatamaniuc. După cei
şapte ani de şcoală generală, la numai 16 ani am luat un drum nepotrivit cu
această vârstă, cu copilăria - am îmbrăţişat viaţa de cazarmă. Aveam 17 ani
şi jumătate când am plecat pe front. Era anul 1943. Ajunsesem în Crimeea,
unde am stat 6 luni de zile...
C.H.: Deja ne adâncim în zona dramatică a biografiei. Să vedem cum
arăta şcoala de atunci, cum arăta satul, cum trăiau oamenii la vremea
respectivă - o perioadă critică -, care era cadrul social-politic, ce
determinative aţi avut când aţi spus „mamă şi tată, la 16 ani, las o parte din
copilărie acasă şi mă duc sub arme".
Gv.V.: Director de şcoală era Avram Boghean. El, fiind căpitan în
3