Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
mediul din închisoare, ca să se înţeleagă „comportamentul" intelectualilor.
Dimineaţa, la ora 6, se făcea numărătoarea, se preda efectivul de la un
gardian la altul, la schimb. Cel care îşi prelua schimbul ciocănea gratiile, le
verifica. Şefii de cameră raportau numărul deţinuţilor şi eventualele
incidente, situaţii; după ce gardianul se încredinţa de cele comunicate,
închidea uşa. Pe paturi nu aveam voie să stăm decât după ora 22, când se
dădea stingerea, în acest interval, din zori şi până la ora somnului, eram
obligaţi să ne plimbăm, ca animalele din cuştile grădinilor zoologice; pe
bănci era un chin să şedem, căci oasele abia acoperite de piele dureau
îngrozitor. Plimbarea presupunea oarece forţă, or noi eram extrem de slabi,
„nişte arătări, umbre scheletice asemănătoare momâilor din lanurile de
cereale, ce le apără de păsări păgubitoare" (Vasile Lazăr).
Aceste situaţii ne-au determinat să înfruntăm timpul ucigător prin
povestiri interesante, să spunem fiecare câte ceva, să alungăm foamea, să
nu ne mai gândim nici la hrană, nici acasă, nici la închisoare, nici la
libertate. Unii povesteau mergând, alţii ascultau plimbându-se, rezemaţi de
pereţi sau şezând pe bănci. ~n acest fel, celulele erau cluburi, mici
universităţi, cenacluri. Unii învăţau limbi străine, alţii versuri, fără să
dispună de... calculatoare, de hârtie şi cerneală. Ca să nu revin la acest
aspect, voi spune cum se făceau „lecţiile" în universităţile noastre cu gratii,
în loc de hârtie foloseam gamela întoarsă, cana de aluminiu ori tălpile de la
bocanci. Ce făceam Le ungeam cu săpun umezit cu salivă şi, cu o cârpă,
frecam pereţii văruiţi de pe care varul răzuit fin cădea pe suprafaţa de scris
şi se usca. Apoi, cu un pai smuls din saltea scriam mărunt, mărunt...
Poeziile se transmiteau prin „metoda peretelui", oral, ca şi folclorul pe timp
de libertate, se scriau în memorie şi se deprindeau prin repetiţie. De pe
fundul gamelei sau de pe talpa cauciucată a bocancului mulţi au învăţat
limbi străine, formule ştiinţifice, aforisme etc., mai temeinic decât la
şcoală... Eu am învăţat puţină germană, pentru care aveam pasiune de când
am început viaţa militară, dar fiind sub teroare mai tot timpul, ca o
sălbăticiune veşnic hăituită, nu am deprins cât trebuia limba lui Goethe.
C.H.: Despre tehnica scrisului, întocmai cum spuneţi Dvs., am citit în
„orgolioasele" amintiri ale cărturarului mitropolit al Transilvaniei, Antonie
Plămădeală, care nu se sfieşte să spună: „Eu am învăţat engleza pe gamelă"
(p. 156-157) şi că „în închisoare, pâinea şi ordinea la WC se trăgeau la
sorţi" (p. 152); în volumul apărut la Editura „Cum" sunt referiri şi la
rezistenţa armată din munţi, la milostenia părintelui Arsenie Boca de la
mănăstirea Brâncoveana şi la alte momente deosebite, cum ar fi „Rugul
aprins", zilele de închisoare cu Corneliu Coposu, travaliul romanului „Trei
ceasuri în iad" şi, desigur, pagini de valoare, pline de subtilităţi şi nu lipsite
de ironie la adresa politicii şi vieţii eclesiale. Tot despre scrisul şi învăţatul
în celule am confirmări, în aceeaşi notă, de la poetul preot Ioan Pintea,
241