Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

204
Constantin Hrehor
ură şi minciună.
Prin demascare, ei n-au căutat altceva decât continuarea anchetei, dar
nu prin agramaţii şi neisprăviţii pe care-i angajaseră în Securitate când au
înfiinţat-o, la începutul anului 1949, ci prin deţinuţii înşişi. Astfel
Nicolschi, prin Turcanu şi ajutoarele lui, a aplicat cele mai groaznice torturi
ca să declari tot ceea ce ştii, şi ce nu ştii, despre tine şi despre alţii." Şi
concluzia: „La Piteşti şi Gherla a fost iadul pe pământ şi mai rău nu ar fi
putut fi. De aceea, oamenii nu vor înţelege niciodată ce s-a întâmplat
acolo."
Şi pentru că această epocă a crimelor este deosebit de pertinent
ilustrată de fostul deţinut Dumitru Bordeianu (n. 15 aug. 1921 în comuna
Drăguşeni, Suceava, prigonit timp de un sfert de veac, stabilit în Australia,
din februarie 1989, decedat după o zi de la împlinirea vârstei de 81 de ani,
în 16 aug. 2002), pentru cunoaştere, în speranţa că nu vom îngreuna lectura
„Muntelui mărturisitor", adaug această... fişă:
„Când Turcanu a ajuns la uşă, mi-am dat seama cât era de atlet şi cât
eram noi de neputincioşi şi slăbiţi. Singur ar fi putut doborî o sută dintre
noi. Şi el, însă, şi toţi cei din comitet, aveau un regim alimentar special."
„Era un bărbat frumos, ieşit din comun, cu capul mare, cu trăsături
fine, fruntea lată, buze senzuale, părul castaniu spre blond, ondulat şi nasul
de tip clasic, grecesc. Ochii mari, exagerat de mari, albaştri, foarte
expresivi. Când se încrunta, te înspăimânta. Bărbia, specifică tipului
voluntar. Râdea rareori şi râsul lui era plăcut, atrăgător."
Avea „o inteligenţă ieşită din comun şi o memorie formidabilă, îşi
aducea aminte de tot ceea ce declarase fiecare student la Bucureşti şi la
Gherla. Era atât de satanizat că nu mai ştiai ce să crezi despre el. Ştiu că era
căsătorit cu o fată frumoasă şi că avea o fetiţă".
„Devenise o brută degradată şi satanizată. Pe unde trecea el, prin
camerele de tortură, pe coridor, la camera 4 spital, unde se scriau
declaraţiile obţinute prin chinuri, Ţurcanu răspândea în jurul lui o groază şi
o frică încât tot ce era viu înmărmurea.
Ţurcanu devenise un instrument orb de care se foloseau comuniştii.
Iar răsplata au fost nişte rafale de armă care i-au ciuruit atleticul
corp. Sângele celor pe care i-a ucis a cerut judecata de care să nu poată
scăpa. Şi omul ticălos a căzut victimă propriei ticăloşii.
~n anchetele şi declaraţiile pe care le-a dat înainte de a fi condamnat
la moarte şi executat, sunt convins, aşa cum l-am cunoscut - văzându-l în
situaţii neştiute de alţii - că Ţurcanu şi-a dat seama că a fost înşelat.
Ţurcanu susţinea că nu e creştin, cu toate că fusese botezat şi cununat
creştineşte şi, pe deasupra, crescut de mama lui în spiritul moralei creştine.
Totuşi, e posibil ca acestea să fi dus la mustrările de conştiinţă şi la
recunoaşterea erorii pe care o făcuse."