Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

96
Constantin Hrehor
va trebui, eu lucrez în pădure cu căruţa şi vă voi aduce de toate.
- Bine. Vedem noi ce facem, spun eu.
- Acum staţi să plece băieţii, să-i trimit după lemne la deal, căci
avem de făcut cărbuni.
A adus mâncarea, am mâncat, ne-a dat mălai, cartofi şi fasole şi cu
aceste provizii, cu Motrescu, am plecat spre colibiţa lui. ~n drum spre
colibiţă, Vasile îmi zice:
- Gavriluţă, am toată încrederea în tine, căci am văzut atunci când am
fost la voi cine eşti. Hai pe aici să-ţi arăt ceva.
Am intrat într-un zmeuriş care nu mai avea fructe, în lăstăriş era
imposibil să se intre fără zgomot.
- Cum intrăm pe aici, făcând zgomot, întreb eu cu o anumită grijă.
- Hai, că nu departe am să-ţi arăt ceva... Aici am rezerva de la
făgărăşeni. ~ntr-o cutie de lemn erau depozitate, puţin mălai, fasole şi
puţină brânză, brânză bătută într-un borcan. Pentru două săptămâni aveam
hrana asigurată acolo. „Şi acum hai la colibă", mi-a zis. Şi am trecut spre
colibiţa lui, o colibiţă pentru un singur om.
C.H.: Suspiciunile dumneavoastră s-au terminat după ce l-aţi eliberat
sau, pe drum, pe cărare, tot vă gândeaţi că poate fi un pericol
Gv.V.: Total grija nu s-a spulberat, dar am mers aşa, ca într-un fel de
junglă necunoscută, cu suspiciunea că la orice pas s-ar putea ivi pericolul.
Vă închipuiţi, ca într-un teren necunoscut, plin de primejdie. Am ajuns la
colibiţă. De bucurie, m-a pupat de două-trei ori. Era acum un om la locul
lui. Avea cu cine vorbi, nu era singur. Imediat a lăsat puşca, s-a apucat şi a
mărit colibiţa, a făcut-o să încăpem amândoi. Avea carne la colibă, într-un
izvor. Mi-a spus că în urmă cu două săptămâni a tras într-un cerb, că aici, la
deal, este o sărătură unde vin cerbii şi căprioarele să lingă pământul umed,
unde a pus sare pădurarul Bujanovschi. El a făcut o pândă acolo, căci a
văzut urmă şi a tras într-un cerb şi, în timp ce-l urmărea pe dâra de sânge, s-
a întâlnit cu Bujanovschi. Acesta a fost somat şi imediat a cedat. Avea
puşca la el, a spus că este paznicul de vânătoare din regiune. „N-am nimic
împotriva dumneavoastră, am auzit puşca şi am venit aici", a zis Nicolae
Bujanovschi. A stat de vorbă cu el. I-a spus cine e; că are colibiţă aici nu i-a
spus, Doamne fereşte. Asta s-a întâmplat mult mai la deal, în desiş. Cerbul
se îndrepta spre Putna, Vasile a tras pe fugă şi l-a rănit. I-a zis astfel
pădurarului: „Eu am o rugăminte la dumneata. Dacă vrei, mâine-poimâine
vino aici şi dacă găsesc cerbul, te aştept. Fac la noapte un foc, frig ceva,
mănânc şi te aştept. Să vii aici, vreau să-ţi dau şi matale o bucată din el,
căci eu ce să fac cu atâta carne Şi-i păcat să o lăsăm aici." Peste două zile
a venit Bujanovschi. I-a dat o bucată de carne, din pulpa dinapoi, macră; a
stat de vorbă cu el şi i-a cerut nişte cartuşe. Bujanovschi i-a zis: „Aveam
ceva pe acasă, dar nu ştiu. Trebuie să le caut. O fi ruginite, că de mult le-am