Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

158
Constantin Hrehor
~n sfârşit, după ce am fost scos din beci, am fost legat cu o funie -
securiştii nu aveau la ei cătuşe; m-au legat strâns, cu coatele adunate în
spate, încât m-a durut multă vreme sternul. M-au ţinut o vreme aşa în beci,
după care a fost trimis un soldat ca să vină maşinile din zona Podul Poienii,
din vale de fabrica de cherestea...
C.H.: Vă rog amintiţi-vă detaliile, oricât de mărunte ar fi.
Gv.V.: Nu ştiu câte pot avea astăzi semnificaţie... Oricum, după ce
am fost ridicat, după lovituri şi trezirea din inconştienţă, am fost mai întâi
întrebat astfel, când încă de-abia rezemam un perete, având automatele
îndreptate înainte-mi:
- Unde e Motrescu
- Nu ştiu.
- Cum nu ştii
- M-am despărţit de el, nu m-am mai întâlnit cu el de la atacul de la
Bâtca Corbului...
- Noi avem informaţia că te-ai întâlnit...
- Nu m-am întâlnit cu el niciodată. Nu m-am întâlnit cu el... Unul a
zis:
- Lasă-l, domnule, în pace. Are el timp să declare tot. Lasă-l aici. Ai
trimis după maşină
Maşina, într-un târziu, a venit. Lângă mine era legat şi Nicu, gazda
noastră; pe amândoi ne-au urcat în maşină. Atunci când ne îndreptam spre
poartă, după ce părăsisem beciul doi ofiţeri, soldaţi, aveau un câine la
îndemână.
- Tovarăşe căpitan, dau o dată câinele pe el!, a zis unul, obedient.
- Nu, lasă-l!, porunci căpitanul.
Am coborât la Rădăuţi. Acolo mi s-a tăiat funia şi mi s-au pus cătuşe.
Era în centrul acestui moment un tip blond, scund, cu ochii alba ştri,
anchetatorul, maiorul Ţoanţă, pe atunci căpitan.
- Cine l-a legat, bă Că bine l-aţi legat... Taie funia, mă!
După ce mi s-au pus cătuşele, acelaşi Ţoanţă, fiul unui cârnăţar din
Râmnicul Vâlcea, mi-a zis:
- Uită-te bine la mine, Vatamaniuc, că de-acum, o perioadă destul de
lungă, cu mine ai să lucrezi.
Eu am tăcut. N-am ştiut ce vrea să spună. Nu m-am gândit că el va fi
şeful anchetei şi că el mă va interoga cel mai mult timp.
C.H.: Acest episod se desfăşura la Rădăuţi
Gv.V.: Da, la Securitate, acolo mi-au tăiat funia şi mi-au pus
cătuşele.
C.H.: Eraţi flămând atunci
Gv.V.: Flămând, pentru că eram hotărât. Eram în post; cu o zi înainte
am mâncat câteva mere şi câţiva cartofi, în seara precedentă am mâncat