Constantin Hrehor - Muntele marturisitor.pdf - Despre demnitate

Muntele m\rturisitor
doisprezece metri cu pereţii ca pâlnia. Pe genunchi, ţinându-mă de nişte
tufe înfigându-mi degetele în pământ, încet, încet, cu mare precauţie să nu
alunec înapoi, am ieşit de acolo...
C.H.: Unde era asta
Gv.V.: La „Pinul Mare".
C.H.: Şi în ce an
Gv.V.: ~n anul când am tipărit manifestele...
C.H.: După isprava de la mănăstire, cu prilejul hramului
„Schimbarea la Faţă", ce alte momente, fapte semnificative vă amintiţi
Gv.V.: Da. O altă acţiune cu fraţii Ion şi Gheorghe Chiraş... Am
venit împreună, ca de multe ori de altfel, până la marginea comunei,
aproape de gardul livezii mamei mele. Livada aceasta era peste drum de
casă, spre sud, până-n marginea apei. Am venit până acolo şi am făcut un
sfat - aveam noi presimţirea că în sat e pericol. Am spus:
- Măi fraţilor, hai până aici. Eu mă duc până la mine acasă, la
factoru', la cumnatul Vasile Cazacu, căci el ştie tot ce se petrece în sat, duce
corespondenţa la post. După ce aflu ceva, vin să vă spun."
Am mers, factorul mi-a spus că postul de miliţie din sat e plin de
securişti. Unii sunt militari iar unii poartă sumane, sunt civili. Am venit
repede la ai mei, le-am spus:
- Dacă sunt cu sumane, nu sunt pentru misiune în munte. Sunt îns ă
vreo douăzeci-treizeci de securişti acolo. Nu-i o misiune de munte, pentru
noi au venit civilii pentru arestări în sat. Asta-i sigur.
Ne-am întrebat:
- Cum îi anunţăm pe ai noştri, gazde, prieteni din sat
Oamenii noştri erau alarmaţi, se aşteptau la arestări pentru că erau
bănuiţi că ne dau mâncare. Dar erau bănuiţi, desigur, şi pentru faptul că
erau rude cu noi sau prieteni cu noi, cu Mateienii mai ales. Unii ne -au şi
spus.
C.H.: Aceasta se întâmpla în clopotniţa mare a mănăstirii
Gv.V.: Nu, în cea a bisericii săteşti de lângă mănăstire. Iniţial am
încercat să intrăm în clopotniţa mănăstirii, dar poarta de la intrare, din
turnul paraclis, era încuiată, în fine, după ce am tras clopotele, am coborât.
Curios, am găsit uşa deschisă. Noi am închis uşa după ce am intrat în
clopotniţă. Eu, fiind înaintea celorlalţi doi, am avut impresia că s-a mişcat o
figură de om în uşă. M-am oprit. Am întors mâna în spate, oprindu-i pe
complici, împietrit în tensiune, atent. Deodată am auzit:
- Ce trageţi clopotele la ora asta
Am cunoscut pe paznicul cimitirului, Avram Procopciuc, zis Bălan.
Am armat pistolul, să audă ţăcănitul metalului, şi am spus:
- Pleacă sau trag. Nu ştii că au intrat bandiţii în sat
S-a speriat, s-a întors cu o iuţeală de sălbăticiune. Am auzit pe după
49